Ediţie specială “Marius Tucă Show”, marţi 30 iunie, de la ora 19:30. Invitaţi sunt dr. Youssef Tammam, care a salvat viaţa a mii de nounăscuţi din România şi dr. Adriana Pistol, şeful Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătăţii.

 

Pe medicul Youssef Tammam l-a prins pandemia la Bucureşti, asta fiind şansa la viaţă a unor copii salvaţi la Spitalul Marie Curie.

 

Doctorul de origine siriană. Youssef Tammam, a absolvit Medicina la Bucureşti în 1985 şi, în ultimii ani, a operat cu succes, pro bono, mii de pacienţi adulţi şi copii, dintre care peste 1000 de copii si nounăscuţi cu malformaţii cardiace severe, din România.

 

Dr. Adriana Pistol va vorbi despre evoluţia pandemiei şi noile declaraţii ale directoului OMS, potrivit cărora “ce e mai rău încă nu a venit”.

 

Despre pasiune, implicare şi fapte bune, pandemie, reguli şi previziuni, marţi, 30 iunie, începând cu ora 19:30, la emisiunea “Marius Tucă Show”, transmisă pe mediafax.ro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7543097-mediafax-group-eduard-vinatoru-4.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7543097-mediafax-group-eduard-vinatoru-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ediţie specială 'Marius Tucă Show', marţi 30 iunie, de la ora 19:30. Invitaţi sunt dr. Youssef Tammam, care a salvat viaţa a mii de nounăscuţi din România şi dr. Adriana Pistol, şeful Comisiei pentru managementul clinic...