Dacă te aşteptai ca măcar de la 1 iulie să-ţi poţi duce copilul la grădiniţă, mai ai de aşteptat. La Braşov şi Craiova, primarii încă nu au curajul să le deschidă. La Craiova, se deschid, de la 1 iulie, cinci creşe din cele nouă de stat, dar nu toţi copiii au locuri.

Ame are 1 an şi 10 luni, iar mama ei, Lili, trebuie să meargă la serviciu. Ame nu are loc la nicio creşă de stat din Craiova. Din cauza măsurilor de distanţare socială, acum, într-o grupă vor fi doar 8 copii, faţă de 20 câţi erau înainte de epidemie. Prioritate au copiii din familii monoparentale, unde părintele merge la serviciu, gemenii şi tripleţii, dar şi copiii ai căror părinţi au un loc de muncă stabil şi merg zilnic la lucru.

Cele cinci creşe vor funcţiona doar până la finalul lunii iulie. Din august, educatoarele intră în concediu, aşa că vor fi deschise celelalte patru creşe. În schimb, la Braşov, toate cele 8 creşe şi 27 de grădiniţe de stat vor rămâne închise până în toamnă pentru că a crescut numărul îmbolnăvirilor de COVID-19.

„Creşa numărul 9, la care eu am înscris copilul, nu se dechide. Am înţeles că se va deschide în august. Momentan, ca soluţie am creşele particulare sau o bonă. Este foarte dificil. Şi financiar, şi cu socializarea pentru copil”, spune Lili.

„Fiecărui copil trebuie să-i fie alocată o suprafaţă de 4,5 metri pătraţi în sala de joc. Aceste creşe, la această oră pot să asigure 67 de locuri din cele 240 pe care le asigură în mod normal”, explică primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/vlcsnap-2020-06-30-15h30m03s559.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/vlcsnap-2020-06-30-15h30m03s559-300x300.pngrootstireaUncategorised
Dacă te aşteptai ca măcar de la 1 iulie să-ţi poţi duce copilul la grădiniţă, mai ai de aşteptat. La Braşov şi Craiova, primarii încă nu au curajul să le deschidă. La Craiova, se deschid, de la 1...