Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a precizat că britanicii se confruntă cu obezitatea, aceştiia fiind mai graşi decât majoritatea europenilor, precizează Bloomberg.

Imaginea articolului Ţara care se confruntă cu epidemia de OBEZITATE: „Este o problemă foarte mare!

Ţara care se confruntă cu epidemia de OBEZITATE: „Este o problemă foarte mare!”

Şeful guvernului de la Londra a mai menţionat că acesta a slăbit după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

 

„Am adoptat o poziţie foarte libertariană în privinţa obezităţii, dar când privim cifrele, când vedem presiunea asupra NHS (Serviciul Naţional de Sănătate), şi comparăm ţara noastră minunată cu celelalte ţări europene, mă tem că suntem semnificativ mai graşi decât majoritatea dintre ceilalţi, în afară de maltezi, dintr-un motiv sau altul. Toată lumea ştie că este o problemă mare, dar cred că trebuie să o rezolvăm cu toţii, a declarat Johnson la Times Radio., precizează Bloomberg

 

Recent, premierul Boris Johnson a dorit să pună în aplicare un plan pentru a scădea procentele persoanelor obeze. De asemenea, se pregăteşte de un război cu obezitatea după ce chiar el a avut de suferit din cauza surplusului de greutate şi doreşte să investescă mai mult în sport. Principal fiind ciclismul, ca formă necesară de deplasare la muncă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a precizat că britanicii se confruntă cu obezitatea, aceştiia fiind mai graşi decât majoritatea europenilor, precizează Bloomberg. ...