Fabio Misseroni, în vârstă de 59 de ani, şi fiul său Christian Misseroni, de 28 de ani, erau în timpul unei drumeţii pe o potecă de pe Muntele Peller, când ursul a ieşit în calea lor.

Animalul l-a muşcat de picior pe Misseroni, înainte ca tatăl său să poată sări pe spatele lui, ca să-l salveze, a spus fiul pentru CNN.

Apoi, ursul s-a luptat cu bărbatul mai în vârstă, rupându-i piciorul în trei locuri. Fiul a bătut din palme şi a făcut mai multe mişcări şi sărituri pentru a distrage ursul de la tatăl său. Tactica a dat rezultate, animalul a fugit în pădure, iar ei au scăpat cu viaţă.

Regulamentul Institutului Naţional pentru Protecţia Mediului şi Cercetării Mediului din Italia solicită ca urşii care atacă oamenii să fie eutanasiaţi.

După atac, guvernatorul din Trentino, Maurizio Fugatti, a semnat un ordin de sacrificare care permite capturarea şi uciderea ursului, pe care autorităţile încearcă să-l identifice prin ADN-ul din saliva şi blana recoltate din unghii şi răni, dar şi de pe hainele tatălui şi ale fiului.

Însă apelurile ong-urilor cresc pentru ca ursul din acest ultim atac să fie lăsat în viaţă – cel puţin până când circumstanţele cazului devin mai clare. Grupurile italiene pentru drepturile animalelor, Animalisti Italiani şi World Wide Fund for Nature, au cerut guvernului local să oprească ordinul de sacrificare până la efectuarea unei investigaţii complete, inclusiv dacă tatăl sau fiul au făcut ceva pentru a-l păcăli pe urs, lucru pe care bărbaţii îl neagă.

Sâmbătă, aproape 15.000 de persoane au semnat o petiţie World Wide Fund for Nature pentru salvarea ursului, solicitând interzicerea imediată a pedepsei cu moartea.

Ministrul italian de mediu a scris, de asemenea, o scrisoare în care spunea că este împotriva sacrificării ursului care, a spus el, ar fi putut fi o femelă care protejează puii.

O altă familie a filmat luna trecută o întâlnire neobişnuită cu un urs brun în nordul Italiei. Alessandro, în vârstă de 12 ani, poate fi văzut mergând încet spre tatăl său vitreg, în timp ce ursul brun îl urmează îndeaproape în spatele lui.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Fabio Misseroni, în vârstă de 59 de ani, şi fiul său Christian Misseroni, de 28 de ani, erau în timpul unei drumeţii pe o potecă de pe Muntele Peller, când ursul a ieşit în calea lor. ...