Helmuth Duckadam a acordat Mediafax primul său interviu după plecarea de la FCSB. 10 ani a lucrat Duckadam cu Gigi Becali. Acum, fostul mare portar se va ocupa de propria afacere. A anunţat că nu-l mai tentează să lucreze cu nicio echipă de fotbal. A fost ofertat să intre şi în politică.

Viaţa mea e mult mai relaxată acum. Exista un mic stres, care acum nu mai există. Am luat decizia că nu voi mai fi la nicio echipă. Şi nu voi face politică niciodată, cu toate că am avut o ofertă din partea preşedintelui Senatului, să-i fiu consilier pe probleme de sport, dar reacţiile au fost destul de dure”, a spus acesta. 

Ce planuri de viitor are?

„O să merg cu ce ştiu eu să fac în continuare. Am un site de echipament sportiv, cu mănuşi, cu tot ce înseamnă sport şi o să mă concentrez să îmi valorific imaginea”, a declarat el. 

După 10 ani petrecuţi alături de FCSB, se declară mulţumit de realizări. 

„A fost o perioadă de 10 ani, cu bune şi cu mai puţin bune, dar în general eu sunt mulţumit de ceea ce am făcut. Cred că am reuşit să menţin imaginea cât mai bună şi la acele meciuri internaţionale cred că am reprezentat cu cinste FCSB-ul”, a spus acesta. 

În ceea ce priveşte relaţia cu George Becali, Duckadam a declarat: „Eu nu prea am mai avut relaţie în ultima perioadă. Îi mulţumesc domnului Becali pentru că dânsul m-a ajutat de-a lungul anilor foarte mult, pe mine şi pe familia mea. Îi rămân recunoscător, dar practic cu FCSB nu mai am nicio legătură“.

Joi, FCSB a câştigat cu Dinamo în meciul tur din semifinalele Cupei României. A fost 3-0 pentru FCSB şi Duckadam a rămas surprins de evoluţia dinamoviştilor.

Suntem practic calificaţi în finală Cupei României, într-o finala FCSB – Sepsi. E şansa de a câştiga, după mulţi ani, un trofeu. Cât priveşte aceşti tineri, sunt foarte talentaţi. Au avut o şansă, că nu s-a jucat cu spectatori, pentru că vă daţi seama ce era pe stadionul Dinamo, ce presiune era pe aceşti băieţi. Aşa că au jucat mai relaxat. Vom vedea în continuare ce se va întâmpla, pentru că deocamdată FCSB este obligată să îi folosească având atâţia jucători accidentaţi”, a spus acesta.  

El s-a declarat surprins de prestaţia jucătorilor de la Dinamo. 

„Ce m-a mirat pe mine foarte mult este că jucătorii de la Dinamo, care au experienţă şi sunt jucători care au salarii cât toată Academia la un loc, nu au făcut faţă acestor băieţi. Eu am fost surprins de jocul foarte slab al lui Dinamo şi cred că vor avea probleme mari în continuare, deoarece sunt în zona retrogradării. Cu jocul pe care l-au arătat, cel puţin ultimele două, vor avea probleme deosebite. Să vedem ce se va întâmpla şi în următoarele jocuri, cu echipe mai puternice, cum va fi Craiova, cum va fi Astra. Să vedem cum se vor descurca cu CFR aceşti jucători tineri“, a mai spus Duckadam. 

Dinamo este pe penultimul loc în play-out. Duminică, întâlneşte Voluntari de la ora 17:00. 

FCSB este pe locul 3 în play-off şi luni, de la ora 20:00, joacă la Giurgiu, cu Astra. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/hepta-2019477.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/hepta-2019477-300x300.jpgrootstireaUncategorised
  Helmuth Duckadam a acordat Mediafax primul său interviu după plecarea de la FCSB. 10 ani a lucrat Duckadam cu Gigi Becali. Acum, fostul mare portar se va ocupa de propria afacere. A anunţat...