Italia a trimis soldaţi să restabilească ordinea într-un oraş de coastă de lângă Napoli, după ce un focar de coronavirus într-un complex de apartamente ocupat ilegal de sute de lucrători migranţi a provocat confruntări cu rezidenţii.

Autorităţile au anunţat joi că peste 40 de persoane care locuiesc în clădirile abandonate din Mondragone, la 45 km de Napoli, au fost pozitive pentru COVID-19 şi au avertizat că întregul oraş ar putea fi pus în carantină dacă focarul se dovedeşte a fi mai mare.

Clădirile de apartamente au fost sigilate pentru a preveni răspândirea infecţiei, dar filmările televiziunii de stat RAI au arătat, joi, un grup de rezidenţi care sfidează ordinul şi în plus mârşăluiesc prin oraş pentru a protesta împotriva a ceea ce ei spus că este discriminare rasială.

Mulţi dintre cei care locuiesc în complex sunt bulgari care lucrează la culegerea fructelor de sezon în câmpurile din jurul oraşului. Locuitorii italieni au ieşit în stradă şi au scandat „Mondragone este al nostru”. Ei s-au adunat în zona “sigilată” ceea ce a adus faţă în faţă ambele părţi.

Soldaţii au organizat baricade şi controalele vineri în jurul complexului de locuinţe. Locuitorii s-au plâns că au fost blocaţi în interior cu puţine informaţii despre ceea ce se întâmplă.

Cel puţin 3.000 dintre cei care locuiesc în şi în jurul clădirilor ocupate vor fi testaţi pentru coronavirus, a spus Vincenzo De Luca, guvernatorul regiunii.

Zona a fost lovită doar marginal de epidemia COVID-19 al cărei epicentru se află în patru regiuni nordice, care au reprezintat 70% din cele aproximativ 240.000 de cazuri confirmate de la descoperirea focarului la sfârşitul lunii februarie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/profimedia-0536085464.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/profimedia-0536085464-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Italia a trimis soldaţi să restabilească ordinea într-un oraş de coastă de lângă Napoli, după ce un focar de coronavirus într-un complex de apartamente ocupat ilegal de sute de lucrători migranţi a provocat confruntări cu rezidenţii....