Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea de înregistrare a Alianţei politice USR-PLUS. „Semne bune pentru fuziune”, a reacţionat europarlamentarul Dragoş Pîslaru.

 

„Avem oficial Alianţa USR PLUS. Semne bune pentru fuziune!”, a scris pe Facebook europarlamentarul Dragoş Pîslaru.

 

Potrivit unui comunicat de presă, Alianţa USR PLUS a fost înregistrată oficial, miercuri. Secţia a II-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a admis miercuri cererea de înregistrare a alianţei politice dintre Uniunea Salvaţi România şi Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate, sub numele complet „Alianţa USR PLUS“. Noua formaţiune a fost înscrisă în Registrul Partidelor Politice aflat la Tribunalul Bucureşti. Au existat două cereri de intervenţie în proces, care au fost respinse.

 

Conform unor surse din USR, fuziunea celor două partide ar trebui să aibă loc până la alegerile locale din acest an, iar numele noului partid va fi USR PLUS.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7461353-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7461353-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Tribunalul Bucureşti a admis, miercuri, cererea de înregistrare a Alianţei politice USR-PLUS. „Semne bune pentru fuziune”, a reacţionat europarlamentarul Dragoş Pîslaru.   „Avem oficial Alianţa USR PLUS. Semne bune pentru...