Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a depus, miercuri, la birourile reunite, proiectul de declaraţie a Parlamentului privind situaţia spitalelor din România, document prin care Legislativul să atragă atenţia Guvernului Orban cu privire la blocajul produs în sistemul de sănătate.

Imaginea articolului Tăriceanu a iniţiat o declaraţie a Parlamentului privind situaţia din spitale: Am promis, am făcut

Document depus de Călin Popescu Tăriceanu la Parlament: Am promis, am făcut

”Am promis, am făcut! Astăzi (miercuri – n.r.) , ALDE a depus la birourile reunite proiectul de declaraţie a Parlamentului privind situaţia spitalelor din România. Prin acest document ne dorim să atragem atenţia Guvernului Orban cu privire la blocajul pe care l-a produs în sistemul de sănătate şi consecinţele extrem de grave asupra bolnavilor cronici, care au fost excluşi din sistemul medical de stat şi nu au avut acces la tratament”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai afirmat că speră că Parlamentul va adopta această declaraţie, iar Executivul va lua măsurile necesare.

”Sperăm că Parlamentul va adopta această declaraţie, iar guvernul va trata cu seriozitate semnalul nostru de alarmă şi va reanaliza măsurile discriminatorii şi va decide redeschiderea spitalelor din sistemul public de sănătate pentru toate categoriile de bolnavi”, a conchis liderul ALDE.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a depus, miercuri, la birourile reunite, proiectul de declaraţie a Parlamentului privind situaţia spitalelor din România, document prin care Legislativul să atragă atenţia Guvernului Orban cu privire la blocajul produs în sistemul de sănătate. ...