Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc anunţă că îşi reia activitatea şi ambulatorul de cardiologie.

Pacienţii programaţi pe perioada suspendării activităţii din cauza infecţiilor cu noul coronavirus sunt contactaţi telefonic şi reprogramaţi.

„S-a încheiat procesul de retestare pe Secţia Cardiologie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc şi nu s-au depistat noi infecţii cu Sars-Cov-2. Nu sunt cazuri pozitive nici pe Secţia medicină internă a spitalului. Toate rezultatele s-au dovedit negative după procesul de retestare al pacienţilor şi angajaţilor”, a arătat conducerea unităţii medicale.

De asemenea, sunt negative şi toate rezultatele din Secţia de Medicină Internă a spitalului.

Managerul spitalului din Miercurea Ciuc, Konrád Judit, susţine că este o uşurare faptul că s-a reuşit stoparea infecţiilor cu coronavirus.

„Precauţia, însă, rămâne prioritară, trebuie să respectăm toate măsurile de prevenţie”, a spus aceasta.

În secţiile spitalului dedicate îngrijirii pacienţilor infectaţi cu coronavirus se află internaţi 47 de pacienţi, 37 confirmaţi cu COVID, ceilalţi cu suspiciunea infecţiei.

În unitatea exterioară pentru cei asimptomatici sau cu simptome uşoare ale infecţiei se află internate 14 persoane.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc a fost înregistrat în ultima perioadă un focar de COVID-19, fiind confirmate 23 de persoane, din care 17 angajaţi şi 6 pacienţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7567470-ap-mediafax-foto-abacapress-hepta-14.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7567470-ap-mediafax-foto-abacapress-hepta-14-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc anunţă că îşi reia activitatea şi ambulatorul de cardiologie. Pacienţii programaţi pe perioada suspendării activităţii din cauza infecţiilor cu noul coronavirus sunt contactaţi telefonic şi reprogramaţi. ...