Un nou focar de infecţie cu noul coronavirus, în două centre de asistenţă socială ale DGASPC Iaşi. 

Sunt copii din aceleaşi centre unde au fost şi angajaţi confirmaţi. Sunt 21 într-un centru şi 18 într-un centru.”, a declarat pentru Mediafax, Florin Ion, directorul DGASPC Iaşi. 

 

Întrebat dacă aceştia au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, Florin Ion a explicat că situaţia este “evaluată împreună cu reprezentanţii DSP” şi că urmează să se ia o decizie.16 angajaţi de la cele două centre au fost depistaţi pozitivi sâmbătă dimineaţă, în urma testării periodice, iar atunci conducerea DGASPC anunţa că minorii vor fi testaţi în cursul acestei săptămâni. 

 

“Sunt copii care nu au ieşit din luna martie din centru. Ceilalţi copii, cei care nu sunt confirmaţi au fost separaţi, la unul dintre centre sunt 3 căsuţe de tip familial, s-au separat deja copiii, iar la Centrul Sfântul Neculai s-au separat pe etaje”, 

a explicat Florin Ion. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/profimedia-0508162342.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/profimedia-0508162342-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un nou focar de infecţie cu noul coronavirus, în două centre de asistenţă socială ale DGASPC Iaşi.  ' Sunt copii din aceleaşi centre unde au fost şi angajaţi confirmaţi. Sunt...