Nicu Marcu, profesor de economie, fost deputat şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi a primit votul Parlamentului pentru funcţia preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Rolul său este la fel de important pentru piaţa financiară ca şi cel al guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Potrivit legii, Marcu va avea un salariu similar cu cel al unui director de companie mare de pe piaţa financiară, adică de circa 10 – 15 mii de euro net pe lună.

În România, preşedintele ASF conduce Consiliul ASF, care supraveghează piaţa de asigurări, piaţa bursieră şi piaţa de pensii private.

Sorin Pîslaru, redactor-şef, Ziarul Financiar: Pensiile private sunt acum la active de 13 mld. euro, piaţa de asigurări este la 2 spre 3 mld. euro, piaţa de capital a început să devină tot mai importantă, cu toate că lichiditatea bursei şi numărul de investitori este departe de ce se întâmplă nu în Europa de Vest, ci şi faţă de ceea ce se întâmplă în Polonia sau în Ungaria. Impactul asupra publicului al acestei autorităţi este covârşitor pentru că practic sunt câteva milioane de români, cvasitotalitatea salariaţilor sunt, cu voia, fără voia lor, incluşi în sistemul pensiilor private pentru că plătesc o contribuţie din salariul brut la Pilonul II de pensii private şi automat, toate aceste decizii se răsfrâng asupra a ceea ce au în conturi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/nicu-marcu-1-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/nicu-marcu-1-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Nicu Marcu, profesor de economie, fost deputat şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi a primit votul Parlamentului pentru funcţia preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Rolul său este la fel de important pentru piaţa financiară ca...