UPDATE 15:40 Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii a solicitat întrunirea de urgenţă a Consiliului de Administraţie in vederea luării deciziilor care se impun în cazul directorului general al SC Unifarm SA, Adrian Ionel, în urma comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

 

UPDATE 15:20  Prima reacţie a directorului Unifarm, Adrian Ionel: „Sunt nevinovat şi aştept să pot convinge prin dovezi cu privire la acest fapt.”

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului

IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

 

  •  luare de mită,
  •  abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite,
  •  complicitate la trafic de influenţă,
  • instigare la fals intelectual,
  • folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Comunicatul DNA

 

„În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19 (250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale).

 

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice , atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

 

  • În plus, cele 1 milion de măşti livrate şi receţionate în prima tranşă Companiei Naţionale Unifarm SA nu erau măşti chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măşti de protecţie neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecţie decât cele convenite în contract.

 

  • Totodată, din funcţia pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcţionar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian şi intermediar, la un restaurant din municipiul Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.

 

Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Din totalul echipamentelor conţinute în contract a fost livrată şi plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măşti (care de altfel nu corespundeau specificaţiilor tehnice) şi 26.000 de combinezoane.

 

Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măşti de protecţie neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

 

  • Separat de cele anterior menţionate, s-a mai reţinut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Concret, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

 

Or, dispoziţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca preşedintele Consiliului de Administraţie să fie numit şi director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administraţie, printre care şi Adrian Ionel. Acesta a emis şi a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obţinut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

 

 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care:

– să nu exercite funcţia de director general şi membru în Consiliul de Administraţie al C.N. Unifarm SA,

– să nu părăsească teritoriul Municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,

– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

 

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

 

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.”

 

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7508085-mediafax-foto-alexandra-pandrea.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7508085-mediafax-foto-alexandra-pandrea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
UPDATE 15:40 Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii a solicitat întrunirea de urgenţă a Consiliului de Administraţie in vederea luării deciziilor care se impun în cazul directorului general al SC Unifarm SA,...