În seara de 22 iunie 1990, la o săptămînă de la mineriadă, un camion militar încărcat cu tone de documente, ambalate în 82 de saci, însoţit de către colonelul SRI, Nicolae Bordeianu, fost lucrător al Securităţii, urca pe un drum forestier de pe valea Brătiei, la nord de comuna Berevoieşti, din judeţul Argeş. Încărcătura a fost aruncată într-o rîpă şi acoperită cu pămînt rupt din maluri. Însoţitorii camionului încercau astfel să camufleze documente din arhiva fostei Securităţi, dar şi unele purtînd antetul Serviciului Român de Informaţii. Localnicii au descoperit însă repede arhiva din rîpă, iar prin comuna Berevoieşti au început să circule şi să fie lecturate dosare ale Securităţii, cu menţiunea “strict secret”. 

Zilele cu ghinion ale colonelului Bordeianu

Colonelul Bordeianu primise misiunea să distrugă documentele de la superiorul său, generalul Mihail Stan, prim-adjunctul directorului SRI. Procedura era ca tot materialul să fie trimis la Fabrica de Hîrtie Scăeni, judeţul Prahova, unde tonele de hîrtii urmau să fie tocate, topite şi reciclate, cum se mai întîmplase şi înainte, şi după iunie 1990. Astfel, multe din cartoanele de ambalaj fabricate la Scăeni conţin probabil multe pagini, iremediabil distruse, din arhiva Securităţii.  Misiunea avea să fie compromisă în scurt timp. Bordeianu nu era la prima astfel de sarcină. De astă dată, l-a urmărit ghinionul. Fostul maior de securitate, încadrat şi avansat la SRI, care a însoţit camionul cu documente spre Berevoieşti, încercase să distrugă mai întîi documentele în Fabrica de Mucava de la Scăeni, ale cărei malaxoare au fost în mai multe rînduri beneficiarele acţiunii de “salubrizare” a arhivelor fostei Securităţi. Dar fabrica de cartoane era în revizie, a pretextat directorul ei, sătul să mai facă treaba murdară a securiştilor, în cursul căreia trebuia, de fiecare dată, să-i evacueze din fabrică pe toţi muncitorii neimplicaţi, pînă ce ultimul document se topea în cuvele cu sodă caustică. Bordeianu a încercat şi să le ardă în cuptoarele fabricii de sticlă din Scăeni, dar a fost refuzat, pentru că arhiva dosarele ar fi înfundat cuptoarele. 

 

Ghinionul îl urmărea, aşa că a decis să le arunce într-o rîpă parţial împădurită, pe malul pîrîului Rîuşor, la 12 kilometri nord de comuna Berevoieşti, din judeţul Argeş. Cunoştea zona, era localnic. A încercat şi să le şi dea foc acolo, dar fumul a adus la faţa locului, după ce camionul SRI-ului a plecat un cioban şi un copil, care au zărit fuiorul de fum. Ciobanul nu ştia carte, dar ştia copilul, care a citit pe hîrtii ”strict secret” şi a adus în localitate primele documente cu antetul Securităţii, dar şi cu cel al Serviciului Român de Informaţii. 

 

O altă variantă a poveştii e că, însoţit de cîţiva subordonaţi din SRI, Bordeianu s-a deplasat iniţial spre Fabrica din Scăeni, dar pentru că se făcuse tîrziu, a lăsat misiunea pentru a doua zi, deturnînd camionul şi încărcătura spre casa cumnatului său din Berevoieşti. Aici, s-a pus, laolaltă cu şoferul şi cei doi soldaţi de pază ai camionului pe chef, cu ţuică de Piteşti, bere şi grătare, pînă tîrziu în noapte. Între timp, nişte romi care treceau pe uliţă, şi-ar fi făcut de lucru cu marfa din camionul parcat la poartă, crezînd că sînt ”ajutoare”. Ar fi dat prelata la o parte şi ar fi furat patru saci cu documente, fără să-i fi văzut careva. A doua zi, Bordeianu şi ai lui, mahmuri şi nebănuind nimic în legătură cu dispariţia sacilor din camion, au pornit din nou spre Scăeni. Aici, surpriză: la recepţia mărfii, la cîntar, reprezentantul fabricii de mucava constată că, faţă de ce era înscris în documentele de transport şi ordinul de distrugere, lipseau vreo două sute de kilograme de documente. Transportul a fost refuzat şi Bordeianu s-a întors cu ele la Berevoieşti, la cumnatul său Ion Scarlat, care l-a îndemnat să meargă şi să arunce documentele în acea rîpă din apropierea comunei. 

 

Oricum, ambele variante au încălcat procedurile de distrugere a celor 82 de saci plini cu documente secrete, în special dosare informative din arhiva Securităţii.  Multe dintre ele proveneau din ”zona” artă, cultură învăţămînt şi priveau urmărirea unora dintre noii conducători ai României post-decembriste. Însuşi Silviu Brucan (după cum mi-a povestit) şi-a cumpărat dosarul de urmărire informativă de la un intermediar, care îl achiziţionase de pe ”piaţa de documente” ale Securităţii care s-a deschis la Berevoieşti, la scurt timp după expediţia colonelului Bordeianu pe valea Brătiei. Curînd, prin comună localnicii începuseră să lectureze dosare din arhivele Securităţii. Alarmat de cumnatul său, Bordeianu a revenit şi a început recuperarea documentelor, luate pe alese de localnici de acolo de unde le abandonase el. În plus, în încercarea de a camufla mai bine locul de unde sătenii din Berevoieşti se aprovizionau la liber cu dosare, colonelul Bordeianu a trimis la rîpă mai multe camioane cu steril de la Mina Cîmpulung, acoperind arhiva din rîpă. Dar secretul acţiunii de distrugere a documentelor se spulberase.

Zăcămînt de dosare pe valea Brătiei din Argeş

În toamna anului 1990, un învăţător din Berevoieşti care intrase în posesia unor dosare  din camionul SRI care ”circulau” prin comună, l-a sunat pe Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului “România liberă” şi i-a comunicat descoperirea. A adus la redacţie şi mai multe documente de pe valea Brătiei, care-i probau spusele. Era prima oară cînd reputatul ziarist, cel mai constant activist civic anticomunist, ţinea în mîini asemenea documente ale Securităţii, despre care avea certitudinea că nu sînt intoxicări. Şi era plin de nerăbdare să ajungă ”la sursă”. Dar a mai durat pînă să o poată face şi a ştiut să ţină secretul ascuns în rîpa de la Berevoieşti, în care au fost aruncaţi cei 82 de saci ai colonelului Bordeianu: între timp venise iarna şi pămîntul îngheţase. Pe 17 mai 1991 însă, un ”desant” de ziarişti de la ”România liberă” a început dezgroparea documentelor. 

 

Petre Mihai Băcanu avea să-şi amintească ulterior această acţiune ”arheologică” de ”deconsiprare a SRI-ului” ca ”noua poliţie politică”, şi care a fost cea mai mare bombă de presă a tranziţiei: ”În 18 mai 1991, am întreprins primele săpături, în stratul de steril adus de Bordeianu de la Mina Cîmpulung (zece basculante).  Am săpat o zi la un fel de puţ, dînd la cîţiva metri de primul filon al zăcămîntului Securităţii. Surpriză: am găsit alături de documente de dinainte de 1989 şi altele din 1990, de la PNL şi PNŢ-CD. Certificau participarea noilor sereişti la mineriadă şi urmărirea demonstranţilor din Piaţa Universităţii. Un document datat 18 mai 1990 dezvăluia urmărirea din oră în oră a obiectivelor. Era evident că poliţia politică îşi continua activitatea. În rest, dosare ale dizidenţilor, ale celor urmăriţi pentru convingeri religioase. Era evidentă încercarea de a şterge urmele, vieţile unor oameni fiind îngropate a doua oară. Am dat de plicuri cu sigla SRI, de alte note informative privind activităţile din Piaţa Universităţii, interceptări telefonice (Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Dan Deşliu, Ştefan Augustin Doinaş). Stenograma convorbirilor telefonice ale obiectivului TULCEANU – Andrei Pleşu – cu pictorul Sorin Dumitrescu s-a păstrat aproape intactă”.

 

Pe 21 mai, la sediul ”României libere”, Petre Mihai Băcanu a organizat o conferinţă de presă, la care au participat peste o sută de ziarişti români şi străini, prezentînd rezultatele ”săpăturilor arheologice” de la Berevoieşti. Trecuseră unsprezece luni de la misiunea confidenţială pe care o îndeplinise colonelul SRI Bordeianu, pînă cînd grupul de ziarişti a trecut la dezgroparea încărcăturii abandonate în iunie ’90. Băcanu a adus la cunoştinţa opiniei publice conţinutul documentelor abandonate de Serviciul Român de Informaţii la Berevoieşti. Acestea erau dosare de urmărire informativă întocmite de fosta Securitate, corespondenţă secretă şi note informative dinainte de decembrie 1989, broşuri cu conţinut religios confiscate de lucrătorii Departamentului Securităţii Statului, corespondenţă interceptată de Serviciul de filaj scrisori, dar şi acte ale Serviciului Român de Informaţii şi documente sustrase din sediile partidelor de opoziţie, în 29 ianuarie ’90 sau în timpul mineriadei din iunie 1990. 

 

Întreaga presă s-a inflamat rapid, subiectul a ajuns pe prima pagină a tuturor ziarelor din România. Şi din străinătate. Presa americană titra, de exemplu, că “Watergate-ul României a început în pădure”. Ziariştii străini au reuşit să dea chiar de romii care furaseră cei patru saci din camionul lui Bordeianu şi să cumpere restul de dosare, pe care aceştia le mai aveau. A venit şi răzbunarea securiştilor, aşa cum se pricepeau ei: la sediul redacţiei ”România liberă” au început să curgă telefoane, care-i anunţau pe ziariştii care au participat la săpături: ”Veţi crăpa, voi şi familiile voastre! Dosarele au fost acoperite cu steril de la o mină de uraniu!” N-au murit.

La Berevoieşti s-a descoperit certificatul de naştere al SRI-ului ca fiu al Securităţii

Reacţiile oficiale nu s-au lăsat nici ele aşteptate. Erau în acelaşi ton, de minimalizare a scandalului şi cereau ”pedepsirea vinovaţilor”. Serviciul Român de Informaţii a încercat să limiteze dezastrul, dar, asaltat, purtătorul de cuvînt al SRI, Nicolae Ulieru nu avea cum să reuşească acest lucru. S-a emis un comunicat care arăta că dosarele îngropate la Berevoieşti sînt rezultatul unui “plan de dizlocare, prin care ofiţerii de informaţii au trecut la abandonarea documentelor fără valoare operativă”. Cele publicate deja arătau însă contrariul. Comunicatul nu a reuşit să împiedice grava criză prin care trecea Serviciul Român de Informaţii, dovedit ca urmaş al Securităţii, care încearcă să-şi protejeze părintele. Scandalul tindea să se transforme şi într-o criză politică şi morală a regimului Iliescu. Pentru a împiedica acest lucru, guvernul Roman a solicitat Procuratura Militară să cerceteze cazul, iar în Parlament chiar Frontul Salvării Naţionale a propus înfiinţarea unei comisii de anchetă, imediat după publicarea primelor documente din rîpa de pe valea Brătiei de la Berevoieşti.

 

A fost însărcinat cu ancheta un colonel, procurorul militar Mircea Levanovici, pe care l-am cunoscut bine. Socotit poate pe nedrept numai un “om de casă” al Securităţii, colonelul Levanovici avea şi un umor cinic de o factură mai specială, sesizînd deseori paradoxul în care se aflau cei din generaţia sa, foste cadre ale regimului comunist, care lucrau acum pentru ”democraţie”. Ea era rezumată de un alt coleg al său, generalul magistrat Şerbănoiu din Ministerul Justiţiei, care constata că a ajuns să elibereze adeverinţe pentru pensie foştilor deţinuţi politici, tocmai pentru anii de închisoare la care anterior îi condamnase. Colonelul Levanovici şi-a făcut apariţia la Berevoieşti pe 20 mai 1991, unde activitatea la locul săpăturilor, febrilă cu o zi înainte, încetase pentru moment. Îl însoţeau cîţiva criminalişti de la Poliţia din Argeş care au făcut fotografii, iar procurorul militar a întocmit un proces-verbal de constatare: “în rîpă se observă mai multe puncte, unde s-a săpat recent. Atît în rîpă cît şi pe malurile acesteia se observă resturi ale unor publicaţii şi bucăţi de hîrtie, parţial carbonizate, impregnate de umezeală. Din investigaţii, rezultă că în zonă s-ar fi deplasat, la data de 18 mai 1991, mai multe persoane de la ziarul România liberă, care au făcut săpături în rîpă”.

 

A doua zi, colonelul Levanovici a revenit să-şi reia ancheta, dar de astă dată a fost mult mai greu. Alertată de demararea ei, presa era deja acolo. Neobişnuit cu prezenţa ziariştilor, procurorul făcea faţă cu mari dificultăţi unor probleme noi pentru el. Era mai degrabă preocupat să scape din faţa camerelor de luat vederi şi a aparatelor foto, decît să-şi continue treaba – neştiind prea bine nici în ce trebuia să constate ea. Dar soluţia i-a venit totuşi, din reflex: erau, în fond, documente secrete, nu importa cum ajunseseră acolo, esenţial era că aceia care le-au dezgropat şi le-au publicat au comis o infracţiune. Pînă una-alta, a dispus ca documentele care au fost scoase la iveală de ziarişti să intre în custodia Poliţiei şi a Parchetului Militar. Dar multe dintre documentele dezgropate erau deja în posesia a numeroşi ziarişti care, dacă nu le publicaseră deja, aveau de gînd să o facă (au făcut-o, vreme îndelungată după aceea) şi nu să le dea Procuraturii. În fond, era vorba de dovezi ale practicilor Securităţii, dar şi ale urmaşului ei acum recunoscut. 

 

Serviciul Român de Informaţii avea de-acum drept părinte recunoscut Securitatea şi, ca loc al naşterii, comuna Berevoieşti, judeţul Argeş. Procurorul Mircea Levanovici s-a căznit degeaba să întocmească un dosar de cercetare penală, prin care toţi ziariştii implicaţi în operaţiunea Berevoieşti să fie traşi la răspundere. Nu exista niciun temei legal pentru asta şi a fost sinucidere curată, pentru dosarul său. Evident că şefii săi, mai prudenţi, i-au infirmat soluţia şi au decis neînceperea urmăririi penale a ziariştilor. La două decenii după evenimentele de atunci, Mircea Levanovici, ajuns pensionar (avansat general de brigadă de Traian Băsescu înainte de pensionare, calitate în care pensia lui a ”sărit” de 23.000 lei brut), îi  mărturisea fostului reporter Cristan Botez de la ”România liberă”, participant la ”săpăturile arheologice” de la Berevoieşti: “a fost un caz ca oricare altul, dar, totodată, foarte ciudat. Nu am avut mijloacele necesare să fac cercetarea la faţa locului, în condiţiile în care solicitasem, de exemplu, militari care să sape în groapă şi nu primisem. În cele din urmă, am beneficiat şi eu de efortul ziariştilor. Mai mult, îmi amintesc că documentele ridicate de acolo le-am transportat la locul de depozitare cu camionul României libere, iar pe sigiliul pus pe uşa camerei respective am semnat şi eu, şi domnul Petre Mhai Băcanu. Nu a existat nicio presiune din partea autorităţilor, cel mult una mediatică. Cazul a fost preluat de un coleg de-al meu”. 

 

Cel care a preluat ulterior documentele, după ce acestea au mai ”parcurs” un drum, şi anume spre Comisia Parlamentară ”Berevoieşti” a fost generalul Dan Voinea. Acesta declara că ”am primit documentele de la comisia Parlamentară. Mai apoi, toate acestea au fost conexate la dosarul mineriadelor. Din păcate, nefinalizat. Ulterior am microfilmat şi clasificat fiecare fragment recuperat de la Berevoieşti. O muncă de aproape doi ani. În 2008, am predat toată arhiva la Secţia Parchetelor Militare, dar am înţeles că o parte din dosar a ajuns şi la nişte procurori civili. Nu cunosc amănunte despre acest lucru. Este păcat că acele evenimente de la Berevoieşti, ca şi altele postdecembriste, cu o mare încărcătură criminală şi de o mare importanţă istorică, nu au putut fi elucidate”. Ancheta s-a finalizat fără niciun vinovat, dosarul a fost clasat şi, din cîte am înţeles, dar nu am încă această confirmare, documentele din rîpa de la Berevoieşti ar fi fost predate de Parchetul General către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

 

La trei decenii de la ”scandalul Berevoieşti”, un lucru e cert. S-a demonstrat că multe din acţiunile tenebroase din trecutul fostului Departament al Securităţii Statului au fost, începînd cu 1990, bine ascunse şi unele documente care le puteau proba au fost iremediabil distruse. Simple date statistice oficiale vin să întărească faptul. Arhivele STASI, fosta poliţie politică est-germană însumează 188 kilometri de dosare. Cele ale Securităţii, conform datelor privind arhiva predată de la SRI la CNSAS sînt sub 25 de kilometri, adică mai puţin de a şaptea parte, la o populaţie sensibil mai numeroasă decît cea est-germană. Dacă avem în vedere faptul că atît STASI, cît şi Securitatea au fost organizate de consilieri sovietici din KGB şi au funcţionat după aceleaşi principii, se pot trage doar două variante de răspuns, în legătură cu marea diferenţă: ori securiştii români erau atît de tîmpiţi încît nici nu ştiau să scrie, ori, odată ce au ajuns în SRI, au distrus sistematic arhiva fostei Securităţi, care le proba trecutul vinovat. Ambele variante sînt valabile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/berevoiesti-bacanu.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/berevoiesti-bacanu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În seara de 22 iunie 1990, la o săptămînă de la mineriadă, un camion militar încărcat cu tone de documente, ambalate în 82 de saci, însoţit de către colonelul SRI, Nicolae Bordeianu, fost lucrător al Securităţii,...