Apa Nova transmis că în două ore cantitatea de precipitaţii înregistrată în zona Băneasa a fost de peste 50 l/mp, având intensităţi de până la 86,4 l/mp.

„Un astfel de fenomen extrem are o probabilitate de depăşire de o dată la 20 de ani. Conform statisticilor, cantitatea medie de precipitaţii aferentă întregii luni iunie este de 82,3 l/mp, ceea ce înseamnă că în doar două ore a căzut 60% din cantitatea medie pentru luna iunie”, se arată în comunicatul transmis luni MEDIAFAX.

Conform documentului citat, sistemul de canalizare din zonă este proiectat pentru preluarea unei cantităţi de circa 23 l/mp în 2 ore, adică de peste două ori mai puţin decât ceea ce s-a întâmplat duminică.

„Înseamnă că, pentru a prelua în sistem o cantitate de apă generată de precipitaţii cu o intensitate precum cea înregistrată în zona Băneasa, este necesară o perioadă de timp de circa 4-5 ore. Practic, putem compara efectul acestor precipitaţii cu situaţia în care într-un recipient de 10 litri s-ar dori preluarea imediată a unui volum de 20 de litri. Deşi cantitatea de apă căzută în zona şi perioada respectivă a fost de 2 ori peste capacitatea proiectată, sistemul operat de Apa Nova Bucureşti a reuşit să preia volumul de precipitaţii într-un timp de circa 3 ore”, se precizează în comunicat.

Apa Nova a intervenit cu 17 hidrocurăţitoare, 29 de autoutilitare şi echipamente de pompare şi 132 de specialişti ANB. Echipele au finalizat toate intervenţiile până la ora 21.30.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/inundatii-bucuresti.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/inundatii-bucuresti-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Apa Nova transmis că în două ore cantitatea de precipitaţii înregistrată în zona Băneasa a fost de peste 50 l/mp, având intensităţi de până la 86,4 l/mp. „Un astfel de fenomen extrem are o...