Mai multe căprioare de la Grădina Zoologică din Galaţi au fost atacate de câini fără stăpân. Incidentul s-a produs duminică, şi imediat după ce au aflat despre acesta, reprezentanţii parcului Zoo au trimis la faţa locului medicul veterinar. De asemenea, a fost dublată paza complexului şi se încearcă repararea gardului prin care au reuşit să intre câinii fără stăpân. În paralel, autorităţile caută soluţii pentru a strânge câinii din pădure.

„Am trimis medicul veterinar acolo, încă nu ştim cât este de grav. Am dublat paza peste noapte şi am trimis doi muncitori care vor verifica de mai multe ori gardul. Câinii din pădure nu pot fi împuşcaţi, ne-am gândit să-i adunăm cu echipe Ecosal, echipe de de la ecarisaj. Totuşi, ei nu au jurisdicţie în pădure, au nevoie de dispensă, vorbim cu cei de la Romsilva să vedem ce putem face”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, Mădălin Şerban.

Animalele sunt înfometate deoarece din cauza epidemiei oamenii nu au au mai venit la picnic şi nu au mai lăsat în urma lor resturi. Câinii au rămas, astfel, fără principala lor sursă de hrană şi au devenit agresivi, atacând animalele de la grădina zoologică.

„Câinii pot afecta fauna, duminică au atacat nişte căprioare. Problema este cu epidemia. Este închisă pădurea şi s-au înmulţit câinii. Aceştia sunt flămânzi şi intră în parc. Înainte trăiau de pe urma gălăţenilor care veneau la grătare în pădure, de când cu epidemia lumea nu a mai avut voie şi câinii au rămas fără sursa lor principală de hrană. S-a mai întâmplat şi în trecut. Totuşi din 2015 nu am mai avut probleme, acum epidemia este de vină”, a precizat Mădălin Şerban.

Grădina zoologică din Galaţi are aproximativ 14 hectare şi adăposteşte o colecţie variată de specii de animale, în special mamifere şi păsări, dintr-o multitudine de regiuni geografice ale lumii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/cap-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/cap-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mai multe căprioare de la Grădina Zoologică din Galaţi au fost atacate de câini fără stăpân. Incidentul s-a produs duminică, şi imediat după ce au aflat despre acesta, reprezentanţii parcului Zoo au trimis la faţa locului...