În Găvojdia şi Zgribeşti au fost inundate 16 case, iar pompierii au intervenit pentru evacuarea a două persoane dintr-o locuinţă din Găvojdia şi au ajutat la evacuarea a doi cai în satul Sălbăgel.

S-a mai intervenit pentru evacuarea apei din beciuri, subsoluri şi curţi inundate în localităţile Lugoj, Făget şi Sărăzani (Bârna).

O situaţie mai deosebită s-a înregistrat în localitatea Parţa, unde râul Timiş s-a revărsat şi a inundat un drum.

La ora transmiterii ştirii, drumul este blocat, apa depăşind 40 de centimetri.

Există rute ocolitoare pentru traficul rutier, situaţia fiind monitorizată de către autorităţile.

De asemenea, pompierii militari şi reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Banat au intervenit în zona localităţii Uliuc, la subtraversarea de pe malul stâng al râului Timiş (amonte de calea ferată) blocând infiltraţiile produse de debitul mare de apă.

Pompierii au intervenit şi pentru protejarea localităţii prin amplasarea mai multor saci cu nisip în zonele de risc, iar în urma intervenţiilor, s-a reuşit prevenirea inundaţiilor în zona vizată. În continuare, însă, digul este monitorizat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/raul-timis-adi-piclisan-4.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/raul-timis-adi-piclisan-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În Găvojdia şi Zgribeşti au fost inundate 16 case, iar pompierii au intervenit pentru evacuarea a două persoane dintr-o locuinţă din Găvojdia şi au ajutat la evacuarea a doi cai în satul Sălbăgel. S-a...