Statul nu te iartă dacă întârzii cu plata dărilor, dar autorităţile găsesc scuze când au să-ţi dea bani. Cel mai bine ştiu acest lucru patronii care au de recuperat de la stat 2,417 miliarde lei pentru concediile medicale plătite angajaţilor. Iar unii aşteaptă de câţiva ani să-şi primească banii.

Unul dintre ei este Horaţiu Buzatu. Deţine mai multe firme în Craiova, cu zeci de angajaţi. Din 2018  aşteaptă să primească 90.000 de lei, bani pe care i-a plătit angajaţilor pentru concediile medicale.

Horaţiu Buzatu – om de afaceri: “Vorbim despre un an şi jumătate, interval de timp în care firma noastră a finanţat statul român cu aceşti bani. Dacă există o problemă, ea trebuia găsită în interiorul celor 60 de zile, subliniată pentru ca noi să putem să o rezolvăm. Faptul că ei vin şi ne comunică după peste un an, că, vezi Doamne, există aceste inadvertenţe în cererile pe care noi le-am făcut, nu înseamnă bunăvoinţă.”

Simona Subţirelu- director econonomic CAS Dolj: “ Datorită volumului mare de activitate şi a complexităţii verificării acestor documente, menţionăm că timpul de lucru a crescut. Sunt bani publici, trebuie verificaţi şi plătiţi în mod corect.”  

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/bani-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/bani-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Statul nu te iartă dacă întârzii cu plata dărilor, dar autorităţile găsesc scuze când au să-ţi dea bani. Cel mai bine ştiu acest lucru patronii care au de recuperat de la stat 2,417 miliarde lei pentru...