Scăderea şomajului la 13,3% în Statele Unite a adus creşteri masive pe bursa americană. Nasdaq, bursa electronică de la New York, a recuperat toată pierderea cauzată de criza COVID-19.

În timpul sesiunii de vineri, Nasdaq a atins maximul istoric şi a raportat o creştere de 2%. Asta după ce între 20 februarie şi 23 martie, indicele a pierdut peste 30% din valoarea sa. Şi Dow Jones a înregistrat un avans de 3,1%. Iar S&P 500, indicele care integrează cele mai mari 500 companii de pe Wall Street, s-a apreciat cu 2,6%, potrivit presei internaţionale.

„Odată ce economiile repornesc, bursele încerarcă să înglobeze cât mai mult în preţurile lor această revenire. Piaţa americană, pentru că beneficiază printre altele şi de nişte tipăriri de bani fără precedent”

Cam toate momentele de căderi importante ale burselor au fost precedate de nişte momente de revenire”, apreciază economistul Aurelian Dochia. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/burse-crestere.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/burse-crestere-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Scăderea şomajului la 13,3% în Statele Unite a adus creşteri masive pe bursa americană. Nasdaq, bursa electronică de la New York, a recuperat toată pierderea cauzată de criza COVID-19. În timpul sesiunii de vineri,...