Ce zici de nişte măşti anticovid biodegradabile? La asta s-au gândit cercetătorii canadieni atunci când au conceput câteva prototipuri de măşti din fibre de lemn. Ele te protejează de coronavirus şi în acelaşi timp sunt prietenoase cu mediul înconjurător. Cu siguranţă vor deveni accesoriul numărul unu al sezonului estival. 
Miliardele de măsti şi mănusi aruncate pe jos în ultimele două luni, ca urmare a pandemiei, se adaugă acum pet-urilor, sticlelor de plastic sau altor recipiente care poluează mările, oceanele şi pădurile,

Pentru moment, nu se fabrică mai mult de 15 măşti pe zi, însă iniţiatorul proiectului doreşte să le producă în toată lumea, mai ales că mai multe guverne s-au arătat interesate de idee.
JOHAN FOSTER, cercător la  British Columbia: Ideea ne-a venit în timpul pandemiei, atunci când am realizat că măştile sunt aruncate prin tot oraşul.  Cum putem crea o mascã biodegradabilă? Am încercat să o realizãm din materiale locale, încât să se poate biodegrada şi în acelaşi timp să se scurteze lantul de aprovizionare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/101580785-194927485023006-3902723996034007040-n.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/101580785-194927485023006-3902723996034007040-n-300x300.pngrootstireaUncategorised
Ce zici de nişte măşti anticovid biodegradabile? La asta s-au gândit cercetătorii canadieni atunci când au conceput câteva prototipuri de măşti din fibre de lemn. Ele te protejează de coronavirus şi în acelaşi timp sunt prietenoase...