„În cursul acestei zile (marţi – n.red.), poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe o stradă din Craiova a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane”, potrivit Poliţiei Dolj,

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, care au găsit trei persoane cu vârste cuprinse intre 30 şi 35 de ani, din Craiova, care au sesizat faptul că au fost oprite în trafic de un autoturism în care se aflau mai multe persoane care aveau asupra lor obiecte contondente.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că cele trei persoane ar fi fost agresate fizic, fiind totodată provocate distrugeri ale autoturismului în care se aflau. În prezent nicio persoană nu s-a deplasat la spital”, conform sursei citate.

În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violente, ameninţare, distrugere şi tulburatea liniştii şi ordinii publice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7560138-mediafax-foto-sebastian-tataru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/7560138-mediafax-foto-sebastian-tataru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„În cursul acestei zile (marţi - n.red.), poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe o stradă din Craiova a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane”,...