Cu doi ani în urmă, Zhou Xiaoxuan l-a acuzat în mod public pe unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din China pentru că ar fi sărutat-o în mod forţat, faptă ce a declanşat o adevărată mişcare în ţara ce promovase prevederi legale împotriva  agresiunii sexuală, scrie Reuters.

Săptămâna trecută, Zhou, împreună cu alte câteva zeci de femei ce au iniţiat mişcarea #MeToo în China, au avut parte de o mică victorie atunci când parlamentul a demarat procesul legislativ pentru a defini acele acţiuni ce pot constitui agresiune sexuală.

Articolul introdus în Codul Civil, şi care a fost aprobat joi de Congresul Naţional Popular, este mai degrabă un pas simbolic. În timp ce şcolilor, fimelor şi altor tipuri de organizaţii le revine atribuţia de a preveni şi interzice agresiunea sexuală, nu există prevederi privind pedepsirea acestor acte.

„Introducerea acestor prevederi în Codul Civil este un mare pas înainte, dar e nevoie de mult mai mult”, a spus Darius Longarino, de la Yale Law School.

Unii avocaţi şi activişti spun că, în prezent, Codul Civil recunoaşte pentru prima oară anumite acţiuni ce sunt incluse în sfera agresiunii sexuale drept încălcări ale legii.

Articolul 1.010 din noul cod prevede că o persoană poate fi trasă la răspundere „pentru discursuri, cuvinte, imagini sau acţiuni care presupun un act de agresiune seaxuală împotriva altei persoane”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/china-partid.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/06/china-partid-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cu doi ani în urmă, Zhou Xiaoxuan l-a acuzat în mod public pe unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din China pentru că ar fi sărutat-o în mod forţat, faptă ce a declanşat o adevărată mişcare în ...