Ştii deja că ziua de luni va aduce redeschiderea teraselor şi plajelor în România. Totuşi, proprietarii acestor afaceri s-ar putea să nu aibă toate lucrurile în ordine la 1 iunie, în condiţiile în care Guvernul încă nu a publicat normele ce vor trebui respectate. 

Redeschiderea teraselor şi plajelor este prevăzută în Hotărârea CNSU nr, 26/2020, adoptată joi seară, însă este nevoie şi de publicarea unui ordin comun care să stabilească exact măsurile de protecţie sanitară ce vor trebui respectate de patronii teraselor şi administratorii plajelor.

Virgil Popescu, ministrul Economiei, a anunţat într-o intervenţie la Digi 24 că ordinul urmează să fie aprobat astăzi, însă chiar aşa, cu doar două zile rămase, mulţi proprietari nu se consideră pregătiţi să deschidă.

Cătălin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere, vede noul val de relaxare ca pe un pas mic înainte, însă deschiderea sezonului estival se va produce cu adevărat la 15 iunie, atunci când ar urma să fie redeschise şi restaurantele sau piscinele hotelurilor. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/05/7566607-hepta-mediafax-foto-zuma-press-hepta-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/05/7566607-hepta-mediafax-foto-zuma-press-hepta-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
  Ştii deja că ziua de luni va aduce redeschiderea teraselor şi plajelor în România. Totuşi, proprietarii acestor afaceri s-ar putea să nu aibă toate lucrurile în ordine la 1 iunie, în condiţiile în...