„Pensiile vor creşte. Cu cât vor creşte pensiile depinde de starea economiei şi de capacitatea efectivă de a putea plăti pensiile nu numai anul ăsta, ci şi anul viitor, anul care urmează şi pe o perioadă de timp. Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală şi vrem să oferim garanţia fiecărui pensionar că va primi cu siguranţă pensia pe care o merită. Vor creşte atât cu cât permite economia”, a declarat Ludovic Orban, la România TV.

 

În acelaşi context, premierul a spus că Parlamentul a luat o decizie „super-populistă” atunci când a stabilit dublarea alocaţiilor pentru copi.

 

„Nu se poate ca de două ori într-un an să se dubleze alocaţiile. (…) O să încercăm să creştem alocaţia cu cât ne va permite situaţia bugetară şi situaţia economică şi mai ales prognozele economice”, a adăugat prim-ministrul.

 

Orban a spus Execeutivul pregăteşte un pachet de măsuri de ocupare a forţei de muncă.

 

„Vom susţine companiile care readuc la lucru persoanele care au fost în şomaj tehnic.Vom susţine o parte din salariu de până în 41, 5% din salariu. Vom susţine 25% din salariu pentru angajaţii în cătuarea unui loc de muncă”, a adăugat sursa citată.

 

România are o scădere economică semnificativă, din cauza epidemiei de COVID-19, mai anunţă premierul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/05/7563242-mediafax-foto-alexandru-dobre-7.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/05/7563242-mediafax-foto-alexandru-dobre-7-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Pensiile vor creşte. Cu cât vor creşte pensiile depinde de starea economiei şi de capacitatea efectivă de a putea plăti pensiile nu numai anul ăsta, ci şi anul viitor, anul care urmează şi pe o perioadă...