Deputatul Emanuel Ungureanu şi alte două persoane au depus un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca faţă de preoţii şi călugării BOR care au folosit în faţa Catedralei Mitropolitane din oraş aceeaşi linguriţă la împărtăşanie.

Potrivit denunţului penal depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, preoţii şi călugării ortodocşi sunt acuzaţi că au pus în pericol sănătatea populaţiei, adulţi şi copii.

„Subsemnaţii Emanuel Ungureanu, Daniela Vomir Bizo şi Adina Smeu formulăm prezentul denunţ faţă de clericii Bisericii Ortodoxe Romane (preoţi, călugări) care, în data de 22 martie, au efectuat slujba religioasă pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane Ortodoxe din Cluj-Napoca şi care, prin acţiunile lor, au pus în pericol sănătatea populaţiei (adulţi şi copii). Vă solicităm ca, în urma identificării acestora, să dispuneţi începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”, se arată în denunţ.

În document se subliniază că preoţii au efectuat slujba religioasă pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, iar la final „au procedat la împărtăşirea din Sfântul Potir, folosind o linguriţă comună, respectiv un prosop comun, în acest sens fiind împărtăşiţi toţi cei prezenţi la slujbă.

„Fără a aduce vreo atingere libertăţii religioase, garantate de Constituţia României şi legislaţia internă, considerăm că gestul acestor reprezentanţi ai BOR aduce grave atingeri sănătăţii populaţiei, punând, practic, în pericol vieţile a sute de oameni. Aceasta, în contextul în care, în momentul actual, ne aflăm în plină epidemie de infectare cu virusul COVID-19, în contextul în care, pe teritoriul României, s-a instituit stare de urgenţă, în contextul în care autorităţile publice au luat şi iau măsuri referitoare la prevenirea şi contaminarea cu acest virus”, se mai arată în denunţul penal.

Cele trei persoane care au depus denunţul susţin că măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase sunt obligaţii sau îndatoriri impuse de actele normative în materie sau, în baza acestora, de către factori decizionali, având în vedere necesitatea prevenirii sau înlăturării unor boli contaminante.

„În aceste condiţii, şi reprezentanţii BOR au obligaţia de a respecta normele în vigoare, de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea acestei boli cu efecte devastatoare în rândul populaţiei. Actul de împărtăşanie cu linguriţa comună şi cu prosopul comun efectuat asupra unui număr impresionant de persoane de către reprezentanţii BOR aduce o gravă atingere sănătăţii publice, existând practic riscul ca una dintre aceste persoane să fie infectată cu coronavirus, iar acesta să fie transmis în masă, tuturor persoanelor care au folosit acea linguriţă, respectiv prosopul”, se mai arată în denunţul penal.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/4534y634734-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/4534y634734-1.jpgrootstireaUncategorised
Deputatul Emanuel Ungureanu şi alte două persoane au depus un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca faţă de preoţii şi călugării BOR care au folosit în faţa Catedralei Mitropolitane din oraş aceeaşi linguriţă la împărtăşanie. ...