Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private cere autorităţilor anularea Ordinului care suspendă consultaţiile în ambulatoriile spitalelor şi externarea pacienţilor care nu sunt urgenţe: „Externarea unui bolnav cu nevoi paliative poate duce la complicaţii sau la decesul acestuia”.

Imaginea articolului Patronatul spitalelor private avertizează: Externarea unui pacient cu nevoi paliative poate însemna decesul lui

Patronatul spitalelor private: Externarea unui pacient cu nevoi paliative poate însemna decesul lui

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED solicită autorităţilor competente să anuleze de urgenţă decizia prin care se restricţionează accesul la servicii medicale prin suspendarea consultaţiilor din ambulatoriile spitalelor şi prin obligativitatea externării pacienţilor care nu reprezintă urgenţe.

„Este nevoie de a analiză urgentă a situaţiilor în care se poate aplica cu adevărat acest ordin, nu de pe o zi pe alta. Sunt nenumărate situaţiile şi variabilele, iar o astfel de impunere poate costa vieţi. Un pacient cronic sau un bolnav cu nevoi paliative aflat în supraveghere nu reprezintă urgenţe, dar o externare poate însemna complicaţii şi, mai grav, deces. Sistemul medical românesc este oricum subdimensionat ca să ne permitem acum şi o limitare suplimentară a accesului la servicii medicale. Furnizorii privaţi şi-au redus oricum activitatea pentru protejarea pacienţilor şi a personalului medical şi administrativ, prin urmare nu este nevoie să recurgem la astfel de politici drastice”, spune Cristian Hotoboc, preşedintele PALMED.

Conducerea PALMED face în acelaşi timp apel la autorităţi să stabilească un cadru legal care să permită asigurarea veniturilor personalului afectat de o astfel de măsură, cu garanţii din partea statului privind acoperirea acestor cheltuieli.

„Aşa cum ne-am obişnuit, statul contează întotdeauna pe fondurile suplimentare de care dispune şi pe care le poate aloca sistemului medical public, cum s-a întâmplat şi se întâmplă de ani de zile. Furnizorii de sănătate privaţi, la fel ca orice structură privată din această ţară, contează doar pe bugetul propriu. Nu există alte resurse financiare care să poată garanta veniturile angajaţilor. Practic, suntem împinşi către faliment”, mai spune Hotoboc.

Ordinul dat de MAI spune că se suspendă pentru 14 zile internările pacienţilor pentru operaţii sau investigaţii care nu sunt urgenţe, dar şi consultaţiile programate în ambulatoriile spitalelor publice şi private. Toţi pacienţii care nu sunt urgenţe vor fi externaţi din unităţile sanitare în următoarele 48 de ore.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0508087670-4.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0508087670-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private cere autorităţilor anularea Ordinului care suspendă consultaţiile în ambulatoriile spitalelor şi externarea pacienţilor care nu sunt urgenţe: „Externarea unui bolnav cu nevoi paliative poate duce la complicaţii sau la decesul acestuia”. ...