Imaginea articolului Cannes: după anularea Festivalului de Film, Palatul de pe Croazetă e transformat în adăpost pentru cei fără domiciliu

Cannes: după anularea Festivalului de Film, Palatul de pe Croazetă e transformat în adăpost pentru cei fără domiciliu

Palatul Festivalurilor e sinonim cu covor roşu, vedete mondiale, şampanie şi ţinute ultra-elegante. Acest templu al glamour-ului a aflat miercurea trecută că Festivalul internaţional de film se amână până în toamnă sau mai târziu. Totodată, clădirea găzduieşte de-a lungul anului congrese, târguri şi conferinţe de prestigiu. Toate au fost anulate. 

Însă Cannes are un geniu anume pentru a pune în vitrină modernitatea şi deseori a o inventa. În vremuri de epidemie, a fi modern şi trendy înseamnă a fi solidar, a propune şi a pune pe picioare soluţii pentru populaţia sub asediu. Potrivit AFP, edilii din Cannes au hotărât să amenajeze în imensa clădire un mare centru pentru cei fără adăpost. Cei pe care francezii îi numesc ”fără domiciliu fix” iar românii – mai verde – boschetari. Când tot oraşul din jurul lor s-a închis, aceştia sunt de două ori mai expuşi la boală, precum şi la foame. 

În Palatul Festivalurilor, aceştia vor beneficia de paturi, duşuri şi mâncare pusă la dispoziţie de ONG-uri. Pentru a nu se plictisi, le stă la dispoziţie toată tehnologia din dotare, cea prevăzută pentru Târgul Mondial de Film. În vremuri normale, Cannes ne face să visăm o lume mai bună. În vremea coronavirusului, iată că se apucă să o şi construiască. 

Tudor Potra

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/hepta-2915641-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/hepta-2915641-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cannes: după anularea Festivalului de Film, Palatul de pe Croazetă e transformat în adăpost pentru cei fără domiciliu ...