Imaginea articolului Harvey Weinstein s-a rănit în închisoare, iar avocaţii cer o pedeapsă mai blândă / Ce a păţit de fapt fostul mogul de la Hollywood

Harvey Weinstein s-a rănit în închisoare, iar avocaţii cer o pedeapsă mai blândă / Ce a păţit de fapt fostul mogul de la Hollywood

Avocaţii lui Harvey Weinstein au cerut clemenţă din partea judecătorului din New York, invocând numeroasele afecţiuni medicale suferite, precum şi actele caritabile săvârşite de către acesta în trecut. Mogulul s-ar fi rănit în închisoare duminică, în urma unei căzături, potrivit CNN.

Harvey Weinstein ar fi căzut duminică dimineaţă, în timp ce se afla la închisoarea Rikers Island, a declarat purtătorul său de cuvânt, Juda Englemayer, pentru CNN. Acesta a povestit că Weinstein a acuzat o stare de ameţeală înainte de căzătură. „Spune mai mereu că simte palpitaţii şi trăieşte cu teama unei comoţii, deşi nu a fost diagnosticat oficial”, a adăugat Englemayer.

În urmă cu două săptămâni, Weinstein a ajuns la spital, după ce producătorul de film găsit vinovat pentru viol şi agresiune sexuală a reclamat dureri în piept şi presiune arterială crescută. Avocaţii săi au solicitat să fie internat la infirmeria închisorii Rikers, iar mogulul ar fi suferit o intervenţie medicală înainte de a ajunge acolo.

Problemele de sănătate au fost invocate şi de avocaţii săi, care speră să obţină astfel o pedeapsă mai blândă. Producătorul în vârstă de 57 de ani a fost găsit vinovat pentru viol şi agresiune sexuală de un juriu din New York, după cinci zile de deliberări, şi riscă până la 25 de ani de închisoare.

Harvey Weinstein va afla sentinţa pe 11 martie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0494791213.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0494791213-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Harvey Weinstein s-a rănit în închisoare, iar avocaţii cer o pedeapsă mai blândă / Ce a păţit de fapt fostul mogul de la Hollywood ...