Familia lui Kobe Bryant nu are parte de linişte după ce fosta legendă din NBA a decedat în urma unui accident aviatic.

Imaginea articolului Caz revoltător. Un poliţist care s-a aflat la locul accidentului lui Kobe Bryant a încercat să impresioneze mai multe femei arătându-le poze cu cadavrele

Caz revoltător. Un poliţist care s-a aflat la locul accidentului lui Kobe Bryant a încercat să impresioneze mai multe femei arătându-le poze cu cadavrele

Jurnaliştii de la Los Angeles Times a anunţat că o persoană care a dorit să îşi păstreze anonimatul i-a informat că un oficial a arătat mai multe fotografii de la faţa locului.

O anchetă demarată de The Times a relevat faptul că unul dintre poliţiştii care au fost chemaţi la locul accidentului a încercat să impresioneze mai multe femei într-un bar arătându-le poze în care se puteau observa şi rămăşiţe umane.

”O violare nemaivăzută a decenţei umane, a respectului şi a dreptului la intimitate al victimelor şi familiilor lor”, a fost recţia imediată a lui Gary Robb, avocatul familiei Bryant. Acesta a cerut pedeapsa maximă posibilă pentru cel în cauză.

Kobe Bryant a decedat pe 26 ianuarie, la 41 de ani, în urma unui accident de elicopter. În elicopter se aflau în total nu mai puţin de nouă persoane, printre care şi fiica lui Kobe Bryant, Gianna, în vârstă de doar 13 ani. Nimeni nu a supravieţuit impactului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0494982787-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/03/profimedia-0494982787-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Familia lui Kobe Bryant nu are parte de linişte după ce fosta legendă din NBA a decedat în urma unui accident aviatic. Caz revoltător. Un poliţist care s-a aflat la locul accidentului lui Kobe...