Imaginea articolului Anestezistul copilului intrat în comă: Am acţionat în parametri profesionali

Anestezistul copilului intrat în comă: Lucrurile au decurs normal până la un moment dat

Medicul anestezist Adrian Dinescu, cel care a făcut anestezia copilului de patru ani, a spus că a respectat toate protocoalele medicale şi că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai folosit-o în trecut de multe ori.

„Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali”, afirmă, pentru MEDIAFAX, medicul anestezist Adrian Dinescu.

În prezent, copilul este internat în stare gravă la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

„Copilul a făcut stop la stomatologie în urma unei anestezii generale şi a fost resuscitat local. Copilul este internat la reanimare, intubat şi ventilat mecanic, starea lui se menţine extrem de gravă sub tratament de specialitate, se fac investigaţii”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, dr. Raluca Grigore.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat în acest caz.

„S-a adminsitrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie general”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, dr. Dragoş Stanciu.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0340740219-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0340740219-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Anestezistul copilului intrat în comă: Lucrurile au decurs normal până la un moment dat ...