Un bărbat acuzat că a ucis doi poliţişti în timp ce acţiona ca lider al unei grupări afiliate Al Qaida din oraşul irakian Fallujah a fost arestat în Phoenix, Arizona, au anunţat oficiali federali americani, relatează Reuters.

Imaginea articolului Un lider al unei grupări irakiene afiliate Al Qaida a fost arestat în Arizona

Un lider al unei grupări irakiene afiliate Al Qaida a fost arestat în Arizona

Ali Yousif Ahmed Al-Nouri, în vârstă de 42 de ani, este căutat în Irak sub acuzaţia de ucidere premeditată a unor ofiţeri de poliţie irakieni în 2006, potrivit unui comunicat al procuraturii din statul american Arizona.

Un judecător irakian a emis un mandat de arestare pe numele lui Al-Nouri, iar guvernul a emis o solicitare de extrădare către Departamentul de Justiţie al SUA, se arată în comunicat.

Departamentul de Justiţie a solicitat un mandat de arestare pentru Al-Nouri şi el a fost reţinut joi în Phoenix.

Acesta s-a prezentat vineri în faţa unui judecător federal din Phoenix în legătură cu procedurile de extrădare în Irak, se arată în declaraţie.

Potrivit guvernului irakian, al-Nouri a fost liderul unei grupări afiliate Al-Qaida din Fallujah care a planificat operaţiuni care au vizat poliţia irakiană.

În declaraţie se menţionează că detaliile din plângerea irakiană sunt acuzaţii care încă nu au fost dovedite în instanţă.

Extrădarea lui Al-Nouri ar trebui să fie certificată de instanţa americană, iar secretarul de stat american va decide dacă îl va preda autorităţilor irakiene, se arată în declaraţie.

sursa foto: profimedia

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0478461924-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/02/profimedia-0478461924-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un bărbat acuzat că a ucis doi poliţişti în timp ce acţiona ca lider al unei grupări afiliate Al Qaida din oraşul irakian Fallujah a fost arestat în Phoenix, Arizona, au anunţat oficiali federali americani, relatează Reuters. ...