Imginile surprinse la o şcoală din Carolina de Nord, SUA, arată momentul când o furtună dărâmă zidul unei săli de sport unde se aflau peste 20 de copii, relatează New York Post.

Imaginea articolului VIDEO. Clipe de groază trăite de elevii unei şcoli: o furtună violentă a spulberat zidul sălii de sport unde se aflau

sursa FOTO: captura video

În imagini se poate vedea cum o furtună spulberă sala de sport a unei şcoli din Carolina de Nord, SUA, iar cei peste 20 de elevi prezenţi fug îngroziţi din calea rafalelor puternice de vânt. 

Furtuna a dărâmat unul dintre pereţii sălii de sport unde se jucau copiii. 

Rafalele de vânt puternice au distrus acoperişul şi au avariat întreaga sală.

Filmarea arată cum copiii, foarte speriaţi, ţipă şi fug pentru a se salva. 

„M-am uitat în spatele meu, iar scena din sală s-a dărâmat, apoi am început cu toţii să fugim şi ceva m-a lovit din pate şi am căzut, iar geamul ferestrelor s-a spart”, a declarat unul dintre copiii implicaţi în incident.

Directorul şcolii a precizat că nu a fost trimisă nicio avertizare cu privire la vreun fenomen meteo de o asemenea amploare.

Copiii răniţi în urma incidentului au fost spitalizaţi. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/screenshot-29-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/screenshot-29-1-300x300.pngrootstireaUncategorised
Imginile surprinse la o şcoală din Carolina de Nord, SUA, arată momentul când o furtună dărâmă zidul unei săli de sport unde se aflau peste 20 de copii, relatează New York Post. sursa FOTO:...