Ministerul Sănătăţii (MS) doreşte reorganizarea şi modernizarea sistemului naţional de transfuzie sanguină, ministrul anunţând că e nevoie de angajări suplimentare în acest sector, potrivit unui comunicat de presă transmis de MS.

Imaginea articolului Reorganizarea şi modernizarea sistemului naţional de transfuzie sanguină, în atenţia Ministerului Sănătăţii

Reorganizarea şi modernizarea sistemului naţional de transfuzie sanguină, în atenţia Ministerului Sănătăţii

„Transfuzia sanguină reprezintă o prioritate strategică de siguranţă naţională, iar sistemul va primi atenţia cuvenită. Am organizat această dezbatere pentru a consemna toate punctele de vedere – din partea pacienţilor, experţilor, profesioniştilor din domeniul sănătăţii, marii consumatori de sânge şi furnizorii de produse din sânge. Pentru îmbunătăţirea activităţii avem în vedere măsuri pe termen scurt, dar şi măsuri pe termen mediu şi lung. Se va demara rapid modernizarea centrelor de transfuzii sanguine, deoarece interesul pacienţilor din România primează şi nu putem asista la dezbateri fără să luăm nicio decizie între timp. În planul de investiţii pot să vă anunţ că sunt prevăzute deja 30 de milioane de lei numai pentru modernizarea centrelor de transfuzie în 2020. Trebuie făcute angajări, trebuie plătite orele suplimentare, există resursele bugetare, trebuie deschise sâmbătă şi duminică. Vom vedea planul de soluţii al experţilor din domeniu. Ne dorim schimbarea legislaţiei în domeniu în beneficiul pacienţilor noştri”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

Victor Costache a prezidat, miercuri, dezbaterea organizată la Palatul Parlamentului de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Compania Unifarm SA şi Comisia de Sănătate din Senat, cu tema „Reorganizarea sisteului naţional de transfuzie sanguină:Realităţi naţionale şi standarde europene”.

Timp de patru ore, experţi români şi străini din domeniul medical transfuzional, reprezentanţi din sistemul naţional de transfuzii, reprezentanţi ai pacienţilor, dar şi din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului României, Ministerului Sănătăţii şi Parlamentului au discutat despre situaţia sistemului naţional de transfuzie sanguine, despre îmbunătăţirea şi eficientizarea activităţii de transfuzie, dar şi despre necesitatea schimbării legislative urgente în domeniu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-1909583.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-1909583-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministerul Sănătăţii (MS) doreşte reorganizarea şi modernizarea sistemului naţional de transfuzie sanguină, ministrul anunţând că e nevoie de angajări suplimentare în acest sector, potrivit unui comunicat de presă transmis de MS. Reorganizarea şi modernizarea...