​Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, luni, mai multe măsuri ce vizează debirocratizarea procesului didactic, ce se vor aplica odată cu cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2019-2020, între acestea se numără şi lipsa obligativităţii de aplicare a testelor iniţiale.

Imaginea articolului Debirocratizarea procesului didactic | Testele iniţiale nu mai sunt obligatorii. Anunţul ministrului Educaţiei

Debirocratizarea procesului didactic | Testele iniţiale nu mai sunt obligatorii. Anunţul ministrului Educaţiei

Prima măsură anunţată, pe Facebook, de ministru, stabileşte că portofoliul profesorului conţine, în format digital sau/şi letric, doar planificările calendaristice anuale ale materiei, un proiect al unităţilor de învăţare şi instrumente de evaluare. Este exceptat de la această precizare portofoliul profesional reglementat de Metodologia – cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin OMEN nr. 5211/2018.

A doua măsura prevede că procesele verbale care nu necesită probarea modului de luare a deciziei, de la activităţile cadrelor didactice sau din cadrul anumitor activităţi cu părinţii nu sunt obligatorii şi pot fi înlocuite cu liste de prezenţă.

„Rapoartele şi statisticile solicitate de instituţii ierarhic superioare sau alte instituţii din afara sistemului educaţional, care nu sunt prevăzute în mod expres în acte normative, nu se întocmesc la nivelul unităţii de învăţământ preuniversitar prin implicarea cadrelor didactice. Extragerea datelor statistice necesare se face prin interogarea Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) sau a altor aplicaţii specifice”, se arată în a treia măsură a ministrului Educaţiei.

Totodată, conform sursei citate, se stabileşte că aplicarea testelor iniţiale nu este obligatorie pentru niciun nivel de învăţământ sau clasă. Cadrele didactice pot decide folosirea lor pentru clasele de început de ciclu sau la preluarea unei clase noi, la disciplina pe care o predau, pentru a cunoaşte nivelul atingerii competenţelor de către elevi.

„Portofoliul dirigintelui va conţine numai planificarea activităţilor specifice funcţiei de diriginte, calendarul activităţilor educative extraşcolare ale clasei şi fişele psihopedagogice ale elevilor din clasa respectivă”, conform sursei menţionate.

Pe lângă acestea, sunt în curs de modificare actele normative care vizează următoarele documente propuse pentru eliminare sau simplificare: eliminarea portofoliului dirigintelui; simplificarea condicii de prezenţă; eliminarea comisiilor metodice/comisiei pentru curriculum; eliminarea sau, după caz, simplificarea raportărilor situaţiei sociale a elevilor şi raportărilor programelor de sprijin; simplificarea documentelor necesare pentru excursiile şcolare/activităţile extraşcolare; simplificarea procesului de evaluare a calităţii (ARACIP).

„Am trimis o notă Inspectoratelor Şcolare prin care am cerut aplicarea acestor măsuri imediat”, arată ministrul Educaţiei.

Foto: Profimedia

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0216790616.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0216790616-300x300.jpgrootstireaUncategorised
​Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat, luni, mai multe măsuri ce vizează debirocratizarea procesului didactic, ce se vor aplica odată cu cel de-al doilea semestru al anului şcolar 2019-2020, între acestea se numără şi lipsa obligativităţii de aplicare a testelor iniţiale. ...