Regina Marii Britanii, Elizabeth a II-a, a transmis un mesaj de condoleanţe poporului canadian, după doborârea avionului ucrainean de către Iran care a dus la moartea a 176 de persoane, potrivit royal.uk.

Imaginea articolului Mesajul transmis de Regina Elizabeth a II-a canadienilor, după ce Iranul a recunoscut doborârea avionului ucrainean

Sursa FOTO: Hepta.ro

„Eu şi Philip am fost profund întristaţi de tragicele pierderi de vieţi în urma prăbuşirii avionului Ukrainian International Airlines în Iran. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către poporul canadian, care a suferit o pierdere devastatoare. Sincererele mele condoleanţe familiilor, prietenilor, colegilor tuturor canadienilor şi persoanelor altor naţionalităţi care au murit şi tuturor celorlalţi care au fost afectaţi de acest eveniment îngrozitor”, arată mesajul reginei adresat guvernatorului general al Canadei şi publicat pe site-ul royal.uk.

Armata iraniană a anunţat sâmbătă, într-un comunicat de presă, că a doborât miercuri avionul ucrainean, însă susţine că doborârea aeronavei nu a fost un act intenţionat.

În context, premierul canadian Justin Trudeau a declarat, sâmbătă, că guvernul se aşteaptă la o „cooperare deplină” a autorităţilor iraniene în investigaţia privind doborârea avionului ucrainean, a informat CNN.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737-800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit după prăbuşirea aeronavei. Printre victime au fost 82 de iranieni, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, trei germani şi trei britanici.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-4747913-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/hepta-4747913-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Regina Marii Britanii, Elizabeth a II-a, a transmis un mesaj de condoleanţe poporului canadian, după doborârea avionului ucrainean de către Iran care a dus la moartea a 176 de persoane, potrivit royal.uk. Sursa FOTO:...