Gabriela Firea este, în prezent, singurul candidat de stânga care a anunţat că vrea un nou mandat la Primăria Capitalei. În schimb, dreapta este indecisă pentru un candidat unic, Nicuşor Dan fiind susţinut de USR Bucureşti, Vlad Voiculescu de PLUS, iar liberalii tind să dorească un candidat propriu.

Actualul edil al Capitalei a anunţat, încă de la începutul lunii decembrie a anului trecut, că ar dori să candideze pentru un al doilea mandat. Firea a reiterat, la începutul acestei luni, şi a precizat că este „pregătită de luptă”.

Ea a explicat că vrea să finalizeze proiectele începute la PMB şi a decis să candideze, în ciuda faptul că fiii ei i-au spus să nu mai intre în competiţie, deoarece riscurile sunt foarte mari.

Referitor la alegerile locale din vara acestui an, liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu a invitat Pro România şi ALDE la o eventuală colaborare între cele trei partide.

Şi Nicuşor Dan a anunţat că vrea să candideze la Primăria Generală. USR Bucureşti a validat sprijinirea acestuia, în calitate de candidat independent. De asemenea, partidul condus de Dan Barna a schimbat statutul formaţiunii astfel încât să poată fi susţinuţi candidaţi independenţi la locale.

Nicuşor Dan a făcut în nenumărate rânduri apel la partidele de dreapta să se unească în susţinerea unui candidat unic la PMB. Deocamdată, PLUS îl susţine pe fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu pentru şefia Primăriei Generale, în timp ce PNL este indecis cu privire la subiect.

Partidul lui Dacian Cioloş a comandat un sondaj din care ar reieşi că Vlad Voiculescu este la egalitate cu Nicuşor Dan în intenţia de vot.

La prezentarea de marţi a cercetării sociologice, Voiculescu l-a invitat pe Nicuşor Dan să semneze un acord prin care să se angajeze la susţinerea unui candidat comun al Alianţei cu USR. În replică, acesta a spus nu este nevoie să semneze un acord scris pentru susţinerea unui candidat comun cu PLUS pentru funcţia de primar general, deoarece este „om de onoare”.

Data limită până la care trebuie desemnat candidatul comun al Alianţei USR-PLUS este 15 martie.

 

PNL ar vrea, pe modelul localelor 2016, propriul candidat la şefia PMB

În schimb, Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că PNL va avea un candidat propriu în cursa pentru Primăria Capitalei, iar acesta va fi desemnat în urma unei cercetări sociologice ample şi în urma unei testări a potenţialilor membri eligibili pentru poziţie.

Liderul liberalilor a mai precizat că informaţia apărută în spaţiul public potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis i-ar fi cerut să candideze la Primăria Capitalei este „o minciună gogonată”.

PMP are proprii candidaţi la Primăria Generală şi la cele de sector. Astfel, fostul prezidenţiabil al PMP Theodor Paleologu va fi susţinut la şefia PMB, iar liderul partidului Eugen Tomac va fi candidat pentru Primăria Sectorului 1. Pentru Sectorul 2 va candida Mihail Neamţu, la Sectorul 3 – Ioan Constantin, la Sectorul 4 – Ştefănel Marian, la Sectorul 5 – Lucian Iliescu, iar la Sectorul 6 Ştefan Florescu.

Pe de altă parte, Theodor Paleologu, a declarat, pe 4 ianuarie, că îl va susţine pe Nicuşor Dan la alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei, dacă nu se va reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Totodată, Ludovic Orban a anunţat, la finalul întâlnirii cu Klaus Iohannis, vineri la Palatul Cotroceni, că a stabilit cu preşedintele organizarea de alegeri anticipate. Premierul a explicat că a decis alături de şeful statului ca anticipatele să aibă loc odată cu localele sau la o dată apropiată de locale.

Cum au câştigat Firea şi PSD alegerile locale în Capitală

Gabriela Firea a câştigat un mandat la Primăria Capitalei, la alegerile din luna iunie a anului 2016, cu prezenţă la vot pe Bucureşti de 33,31%. PSD a câştigat şi toate primăriile de sector. Dan Tudorache la Sectorul 1, Mihai Toader la Sectorul 1, Robert Negoiţă la Sectorul 3, Daniel Băluţă – Sectorul 4, Daniel Florea – Sectorul 5 şi Gabriel Mutu – Sectorul 6.

Conform rezultatelor finale, Gabriela Firea a avut 42, 97 %, Nicuşor Dan (USB) a obţinut 30,52 %, iar Cătălin Predoiu (PNL) a avut 11,18 %, iar Robert Turcescu (PMP) – 6,46 %.

Opoziţia nu a reuşit atunci să se ralieze în jurul unui candidat unic care să o concureze pe Gabriela Firea.

PNL a schimbat nu mai puţin de patru candidaţi în acel an pentru Primăria Capitalei. Primul care s-a anunţat a fost Cristian Buşoi, la începutul lui aprilie 2016, însă liberalii au decis să îl retragă din competiţie după ce în sondaje a scos un scor mai slab decât Ludovic Orban.

Actualul preşedinte al PNL avea să fie al doilea candidat al partidului pentru şefia PMB. Pe la jumătatea aceleiaşi luni, Ludovic Orban a anunţat că se retrage din cursă, în contextul în care era cercetat penal de DNA.

Ancheta procurorilor fusese demarată, iar Ludovic Orban pus sub control judiciar, pentru că acesta şi-ar fi folosit influenţa în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Potrivit DNA, Orban ar fi solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu suma de 50.000 euro pentru campania electorală din vara lui 2016. Pe 5 martie 2018, instanţa supremă l-a achitat definitiv pe liderul PNL.

Următorul candidat pe care avea să îl susţină PNL pentru funcţia de primar general al Bucureştiului a fost Marian Munteanu. Cu toate acestea, la doar o săptămână el este retras din competiţie, în favoarea lui Cătălin Predoiu.

Decizia PNL a venit pe fondul unui val de critici din partea societăţii civile pe motiv că Marian Munteanu e incompatibil cu valorile europene şi democratice şi a dat dovadă de simpatii faţă de mişcarea legionară, de care nu s-a dezis niciodată.

Pe 15 aprilie 2016 a reacţionat şi preşedintele Klaus Iohannis care a spus că nu l-a propus şi nici nu l-a susţinut pe Marian Munteanu. Şeful statului a adăugat că nu are nicio implicare în desemnarea lui Munteanu candidat la Primăria Capitalei, decizia aparţinând conducerii PNL.

După ce a fost desemnat candidatul PNL la Primăria Generală, Cătălin Predoiu a afirmat că îşi asumă responsabilitatea, laolaltă cu întreg partidul, pentru eşecul candidaturii lui Marian Munteanu. El a explicat atunci că nu a fost la curent cu toate declaraţiile acestuia din anii ’90.

Totuşi, Predoiu avea să se claseze pe locul al treilea la alegeri.

Imediat după anunţarea datelor exit-poll-urilor, Cătălin Predoiu a anunţat că demisionează de la şefia PNL Bucureşti. El a mai admis că rezultatul a demonstrat că „o coalizare a dreptei ar fi făcut ca primarul Capitalei să nu fie Gabriela Firea, ci Nicuşor Dan”, în condiţiile în care a refuzat să se retragă din cursă în favoarea acestuia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/7549838-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/7549838-mediafax-foto-eduard-vinatoru.jpgrootstireaUncategorised
Gabriela Firea este, în prezent, singurul candidat de stânga care a anunţat că vrea un nou mandat la Primăria Capitalei. În schimb, dreapta este indecisă pentru un candidat unic, Nicuşor Dan fiind susţinut de USR Bucureşti, Vlad Voiculescu de PLUS, iar liberalii tind să dorească un candidat propriu. ...