Se împlinesc 14 ani de la prăbuşirea primului elicopter SMURD la Iaşi, iar joi va avea loc o slujbă de pomenire la troiţa ridicată în faţa Aeroportului Iaşi, în memoria celor patru salvatori care au murit în accidentul aviatic de pe 9 ianuarie 2006, petrecut la aproximativ 10 minute după decolare.

Elicopterul SMURD de tip EC 135, cu număr de înmatriculare 302, s-a prăbuşit, în data de 9 ianuarie 2006, în aproprierea Aeroportului Iaşi, la aproximativ 10 minute de la decolare. Patru persoane, membrii echipajului, au murit şi părea să fie, atunci, o lecţie. O lecţie din care nu s-a învăţat nimic, pentru că tragedia s-a repetat pe 2 iunie 2016, când elicopterul SMURD Iaşi, cu numărul 347 s-a prăbuşit, în Republica Moldova, în raionul Haragâş. Şi atunci, toţi cei patru membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.

În fiecare an, la troiţa ridicată în faţa Aeroportul Iaşi are loc o slujbă de pomenire a celor patru membri ai echipajului SMURD Iaşi care s-a prăbuşit în apropierea Iaşului în 9 ianuarie 2006.

Accidentul s-a produs în jurul orei 9.15, iar în elicopter se aflau pilotul Valentin Stănescu, copilotul Augustin Toma, medicul Liliana Puiu şi asistentul medical Mioara Haută.

În urma impactului cu solul, aparatul a fost distrus în totalitate. Trei dintre scaune, în care se aflau pilotul, copilotul şi medicul, toţi cu centurile de siguranţă puse, au fost aruncate la câţiva metri de locul accidentului. Elicopterul decolase de aproximativ zece minute de pe Aeroportul din Iaşi pentru a efectua un zbor tehnic, iar după impactul cu solul s-a rostogolit pe o distanţă de 30-40 de metri.

Şi-au pierdut viaţa dr. Liliana Puiu, de 36 de ani, asistenta Mioara Haută, de 30 de ani, pilotul Valentin Stănescu, de 37 de ani, şi copilotul Augustin Toma, în vârstă de 34 de ani.

„Este o mare tragedie pentru noi, dar trebuie să găsim resurse să mergem mai departe. Atât asistenta, cât şi medicul spuneau că SMURD este a doua lor familie”, declara pe 9 ianuarie 2006 Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi.

În acea zi de luni dimineaţa, la Iaşi erau -3 grade Celsius, vânt slab şi vizibilitate bună, de până la 5.000 de metri. Directorul de atunci al Aeroportului Iaşi explica că nu condiţiile meteo au fost cele care au cauzat acest accident.

Pilotul elicopterului, Valentin Stănescu, era angajat din 1990 şi avea la activ 1.500 de ore de zbor, dintre care 450 pe acelaşi timp de elicopter cu cel prăbuşit. Pilotul era instructor de zbor de doi ani. Copilotul Augustin Toma era pilot din 1991 şi avea 750 de ore de zbor la activ, dintre care 100 pe acest tip de elicopter.

Cei doi piloţi din cadrul Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) care au murit în accidentul de la Iaşi au fost avansaţi post-mortem, de ministrul de resort de la acea vreme. Astfel, pilotul Vasile Valentin Mihai Stănescu a fost avansat post mortem de la gradul de maior la cel de locotenent-colonel, în timp ce colegul său, copilotul Mihai Augustin Toma, a fost avansat post mortem de la gradul de locotenent-comandor la cel de căpitan-comandor.

Potrivit procedurii, imediat după accidentul aviatic de la Iaşi, elicopterele SMURD au fost ţinute la sol şi imediat a început o anchetă coordonată de către procurorii Parchetului Militar Iaşi.

Tot în 2006, reprezentanţii Primăriei Iaşi anunţau, în primele zile de după accident că două străzi din apropierea Aeroportului Iaşi vor purta numele celor două cadre medicale SMURD care au murit în accidentul de elicopter.

Toţi cei patru membri ai echipajului de la Iaşi au fost decoraţi de preşedintele Traian Băsescu conferind post-mortem Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, căpitanului comandor Toma M. Augustin şi locotenentului colonel Stănescu V. Valentin – Mihai şi Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, pentru dr. Puiu A. Liliana, medic primar medicină urgenţă şi Medalia „Meritul Sanitar” clasa a III-a asistentei Hauta V. Mioara Minodora, asistent medical principal.

Ancheta în acest caz a durat mai bine de cinci ani. În martie 2011, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi au stabilit că motivul prăbuşirii aparatului a fost „dezorientarea spaţială a piloţilor, într-un spaţiu fără repere”. Pe 7 martie 2011 procurorii ieşeni au decis neînceperea urmăririi penale în acest caz.

„Tehnic, elicopterul funcţiona, nu a fost o defecţiune, starea acestuia permitea zborul. În final, după raportul tehnico-ştiinţific s-a stabilit că motivul din spatele prăbuşirii a fost dezorientarea spaţială a celor doi piloţi, într-un spaţiu fără repere. Piloţii aveau calificarea necesară, am avut în vedere toate datele, inclusiv cele meteorologice, iar aceştia au primit acordul de la turnul de zbor. Dacă ar fi existat ceaţă care să nu permită vizibilitate, nu ar fi primit dreptul să zboare de la turnul de control. A fost o consecinţă nedorită, motiv pentru care am şi stabilit că nu există nicio culpă. Nu am înregistrat plângeri după data soluţionării”, a declarat, în 2011, corespondentului MEDIAFAX maior magistrat Gheorghe Prelipcean, prim-procuror militar.

Zece ani şi şase luni mai târziu, echipa SMURD Iaşi era din nou în stare de şoc. Pe 2 iunie 2016, elicopterul SMURD Iaşi cu numărul 347 s-a prăbuşit, în Republica Moldova, în raionul Haragâş. Medicul Mihaela Dumea, asistentul Gabi Sandu, piloţii Voicu Şocae şi Doru Gavril şi-au pierdut viaţa în acel accident aviatic, în timp ce erau într-o misiune de salvare a unui pacient.

Comandorul Doru Gavril era comandant al Unităţii Speciale de Aviaţie de la Iaşi, era încadrat în structuri militare din 1985 şi în Ministerul Afacerilor Interne din 2005. Avea 4.181 de ore de zbor experienţă pe elicopter, iar pe 2 iunie a fost comandantul echipajului. Copilot în acea misiune a fost căpitan-comandor Voicu Şocae, pilot miliar din 2003 şi pilot al Ministerului Afacerilor Interne din 2008, cu o experienţă de zbor de 1.480 de ore pe elicopter.

În memoria lor, la Haragâş a fost construit un monument care să le amintească tuturor de sacrificiul făcut de eroii de la SMURD Iaşi. Republica Moldova a decretat zi de doliu naţional pe 3 iunie în memoria celor patru eroi SMURD.

Pe 1 decembrie 2016, Mihaela Dumea, Gabriel Sandu, Voicu Şocae şi Doru Gavril au fost decoraţi post-mortem cu cea mai înaltă distincţie în stat de către preşedintele Republicii Moldova, prin intermediul Consulului General al Republicii Moldova la Iaşi, de Ziua Naţională.

Iaşul rămâne, în istoria modernă, oraşul cu are două echipaje SMURD care au murit în accidente aviatice.

La 14 ani de la prima tragedie de la Iaşi şi patru ani de la cea de-a doua, ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat că aeronavele SMURD vor putea efectua intervenţii atât ziua, cât şi noaptea, după ce patru piloţi în rezervă au acceptat să revină în sistem pe posturile de comandant de aeronavă. Astfel, 6 aeronave vor fi disponibile în România.

Potrivit lui Marcel Vela, este vorba despre 4 piloţi care vor prelua posturile de comandant pe aeronavă SMURD.

„Elicopterele SMURD din Iaşi, Arad, Craiova şi Constanţa să poată executa misiuni de noapte pentru salvarea pacienţilor sau a celor accidentaţi. În acest moment, putem anunţa cetăţeni că în acest semestru vor opera şi cele 4 elicoptere de pe aeroport către aeroport. Pe lângă cele din Târgu Mureş şi Bucureşti, iată că vom avea 6 aeronave disponibile pentru a acoperi teritoriul României”, a explicat Marcel Vela.

Ministrul anunţă că va propune o iniţiativă legislativă astfel încât toate oraşele si municipiile din România să-şi poată amenaja locuri de aterizare şi decolare autorizate: „Să corespundă tehnic inclusiv pentru decolări şi aterizări de noapte, astfel încât tot ce ţine de sistemul de urgenţă să fie aproape de cetăţean”, a mai punctat ministrul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/7543087-mediafax-foto-andreea-alexandru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/7543087-mediafax-foto-andreea-alexandru-1.jpgrootstireaUncategorised
Se împlinesc 14 ani de la prăbuşirea primului elicopter SMURD la Iaşi, iar joi va avea loc o slujbă de pomenire la troiţa ridicată în faţa Aeroportului Iaşi, în memoria celor patru salvatori care au murit în accidentul aviatic de pe 9 ianuarie 2006, petrecut la aproximativ 10 minute...