Silvio Horta, scenarist şi producător cunoscut în primul rând pentru adaptarea telenovelei columbiene “Betty cea urâtă/ Ugly Betty” pentru televiziunea americană ABC, a fost găsit mort, miercuri, într-o cameră a unui motel din Miami, informează revista Deadline.

Un reprezentant al familiei cineastului a confirmat moartea lui Silvio Horta, fără a da detalii despre circumstanţele în care acesta şi-a pierdut viaţa, deşi există surse care spun că a fost vorba despre o sinucidere produsă prin împuşcare.

„Sunt uluit şi am sufletul sfâşiat după ce am auzit vestea devastatoare despre moartea lui Silvio Horta, creatorul serialului «Ugly Betty»”, a scris actriţa americană America Ferrera pe Instagram, adăugând: „Talentul şi creativitatea lui mi-au adus şi atât de multă bucurie şi lumină. Mă gândesc la familia sa şi la cei dragi care trebuie să treacă acum printr-o durere uriaşă şi la întreaga familie a serialului care simte această pierdere atât de profund”.

Horta avea 45 de ani, iar, înainte de a realiza adaptarea americană a telenovelei columbiene „Betty cea urâtă/ Ugly Betty”, a debutat la Hollywood scriind pentru filmul de groază din 1999 „Legendele Oraşului/ Urban Legend”. De asemenea, el a scris continuarea „Legendele Oraşului/ Urban Legend”, „Legendele Oraşului: Tăietura finală/ Urban Legend: Final Cut”.

Serialul „Betty cea urâtă/ Ugly Betty”, adaptat după cunoscuta telenovela columbiană cu acelaşi titlu, a rulat timp de patru sezoane pe postul ABC, din 2006 până în 2010. Horta a fost producătorul serialului, dar şi responsabilul pentru scenariul acestuia. Povestea s-a rotit în jurul personajului Betty Suarez, interpretată de Ferrera, o tânără femeie americană din Queens, care lucrează la o revistă de modă din Manhattan, New York. Show-ul a câştigat două Globuri de Aur şi un premiu Emmy, acordat actriţei America Ferrera.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/2251-dracula-07march19rv.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/2251-dracula-07march19rv.jpgrootstireaUncategorised
Silvio Horta, scenarist şi producător cunoscut în primul rând pentru adaptarea telenovelei columbiene 'Betty cea urâtă/ Ugly Betty' pentru televiziunea americană ABC, a fost găsit mort, miercuri, într-o cameră a unui motel din Miami, informează revista Deadline. ...