Fostul fotbalist sârb Darko Kovacevic, în vârstă de 46 de ani, a fost victima unui atac armat, marţi seara, în faţa locuinţei sale din Atena.

Potrivit presei din Grecia, Kovacevic a fost transportat la un spital din apropiere, după ce a fost rănit la genunchi. Din primele informaţii, fostul fotbalist a reuşit să evite atacul, aruncându-se la pământ.

Doi atacatori necunoscuţi ar fi încercat să îl împuşte pe Kovacevic dintr-o maşină în timp ce sârbul îşi parca vehiculul personal în faţa casei.

Conform Irish Mirror, care susţine că sârbul a reuşit să evite atacul, maşina în care s-au aflat cei doi, alături de un pistol, au fost găsite în apropierea casei lui Kovacevic, la Glyfada, în Atena.

„Am văzut un om, care a ieşit dintr-o maşină venind spre mine cu o armă în mână. M-am aruncat instinctiv în dreapta şi a tras spre mine. Apoi a fugit, s-a urcat în maşină şi a dispărut”, a spus Kovacevic, potrivit sursei citate.

Darko Kovacevic (46 de ani), atacant cu 59 de selecţii la echipa naţională, a evoluat de-a lungul carierei la formaţiile FK Radnicki Nis, FK Proleter Zrenjanin, Steaua Roşie Belgrad, Sheffield Wednesday, Real Sociedad, Juventus, Lazio şi Olympiacos.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0491088538.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0491088538.jpgrootstireaUncategorised
Fostul fotbalist sârb Darko Kovacevic, în vârstă de 46 de ani, a fost victima unui atac armat, marţi seara, în faţa locuinţei sale din Atena. ...