Autorităţile de la Tokyo au emis marţi un mandat de arestare pe numele Carolei Ghosn, soţia fostului director general al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, aceasta fiind acuzată de mărturie mincinoasă de către procurori, informează BBC.

Parchetul din Tokyo o acuză pe Carole Ghosn că ar fi minţit în instanţă, în aprilie, că nu ar fi cunoscut anumite persoane care ar fi avut legături cu o companie care a beneficiat de transferuri financiare din partea Nissan, sume care ulterior ar fi fost transferate unei companii deţinute de Carlos Ghosn.

De asemenea, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Justiţiei a anunţat că autorităţile japoneze „vor face tot ceea ce pot” pentru a-l aduce pe fostul şef al Renault-Nissan în faţa instanţei.

Arestat în 2018 în Japonia, Carlos Ghosn, care este acuzat că nu a declarat compensaţii în valoare de zeci de milioane de dolari şi de deturnare de fonduri, a fost eliberat pe cauţiune de o instanţă niponă în aprilie 2019.

La finalul anului 2019, acesta a fost transportat în mod ilegal în afara Japoniei şi s-ar fi deplasat în Liban.

Decizia de a fugi din Japonia ar fi avut la bază percepţia acestuia cum că ar fi tratat în mod nedrept de către sistemul judiciar din Japonia şi că acolo nu poate primi o judecată corectă din moment ce există o „prezumţie de vinovăţie”.

„Nu am fugit de justiţie, am fugit de injustiţie şi persecuţie politică”, a spus Carlos Ghosn într-o declaraţie prin email pentru presa americană.

Încă nu este clar cum a reuşit Ghosn să scape de supravegherea autorităţilor judiciare din Japonia în aşa fel încât să se îmbarce în avionul privat care l-a dus în Turcia, iar de aici în Liban. Potrivit presei libaneze, acesta ar fi fugit din Japonia ascuns într-o cutie de instrumente muzicale după ce o trupă de cântăreţi i-ar fi vizitat casa din Tokyo în perioada Crăciunului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0215257959.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0215257959.jpgrootstireaUncategorised
Autorităţile de la Tokyo au emis marţi un mandat de arestare pe numele Carolei Ghosn, soţia fostului director general al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, aceasta fiind acuzată de mărturie mincinoasă de către procurori, informează BBC. ...