Fumul intens degajat de puternicele incendii de vegetaţie care afectează Australia este vizibil din spaţiu, potrivit unor imagini date publicităţii de către NASA, iar norul de fum a ajuns deja în ţări aflate la mii de kilometri distanţă, precum Chile şi Argentina, potrivit space.com.

Imaginea articolului Fumul de la incendiile din Australia, vizibil din spaţiu. Imaginile publicate de NASA

Sursa FOTO: Profimedia Images

Potrivit unor informaţii publicate recent de către NASA pe Twitter, imaginile de pe Staţia Spaţială Internaţională au surprins un nor uriaş de fum deasupra oraşului Sydney şi Mării Tasmaniei. NASA informează că la momentul surprinderii acelor imagini Staţia Spaţială Internaţională se afla la aproximativ 433 de kilometri deasupra Australiei.

Incendiile de proporţii, care afectează zone întinse ale Australiei din septembrie 2019, au dus la moartea a 23 de persoane până acum.

Sâmbătă s-au înregistrat peste 130 de incendii în statul New South Wales, multe scăpate de sub control, iar în Victoria au existat recomandări de evacuare pentru şase incendii, mesaje de avertizare pentru alte 11 focare şi alte zeci care încă ard.

Sursa FOTO: Profimedia Images

„Există o serie de incendii mari şi periculoase care ard în New South Wales, care reprezintă o ameninţare serioasă pentru viaţa oamenilor”, a comunicat Serviciul de Pompieri Rurali din această provincie.

În Victoria, autorităţile au îndemnat oamenii să evacueze zonele în care a fost declarată stare de dezastru şi zeci de mii de persoane din 100.000 estimate au plecat pentru siguranţă.

Totodată, norul de fum provocat de aceste incendii a fost identificat la mii de kilometri distanţă, în ţări precum Chile şi Argentina, au anunţat serviciile meteorologice din aceste ţări, citate de channelnewsasia.com.

Serviciul Meteorologic din Argentina a publicat imagini din satelit cu norul de fum şi a informat că acesta a fost adus spre America de Sud de curenţii de aer. Potrivit autorităţilor din Chile şi Argentina, prezenţa norului de fum nu pune în pericol sănătatea cetăţenilor celor două ţări.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0491026154.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0491026154-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Fumul intens degajat de puternicele incendii de vegetaţie care afectează Australia este vizibil din spaţiu, potrivit unor imagini date publicităţii de către NASA, iar norul de fum a ajuns deja în ţări aflate la mii de kilometri distanţă, precum Chile şi Argentina, potrivit space.com. ...