Coaliţia internaţională care se luptă cu ISIS şi-a suspendat operaţiunile împotriva grupului terorist, astfel încât să se poată concentra pe protejarea Statelor Unite, Marii Britanii şi a altor trupe militare, în urma tensiunilor apărute după moartea generalului Qasem Suleimani, transmite The Guardian.

Imaginea articolului Coaliţia anti-ISIS din Irak şi-a suspendat activitatea, în urma asasinării generalului Qasem Soleimani

Sursa FOTO: Profimedia Images

Anunţul a fost făcut cu doar câteva minute înainte ca Parlamentul din Irak să adopte o rezoluţie care prevede expulzarea soldaţilor americani, în urma asasinării generalului iranian, scrie The Guardian. 

Coaliţia condusă de SUA a declarat că rămâne „angajată pe deplin” pentru protejarea bazelor militare, în urma „atacurilor repetate cu rachete” efectuate de către miliţiile pro-Iran, în ultimele două luni. 

„Capacitatea noastră de a efectua instriuirea partenerilor şi de a susţine operaţiuni împotriva ISIS a fost limitată. Astfel, am decis suspendarea activităţilor”, a anunţat Coaliţia printr-un comunicat de presă. 

Au existat nenumărate avertismente în legătură cu faptul că asasinarea lui Soleimani ar putea compromite stadiile finale ale luptei împotriva ISIS, gruparea fiind forţată să se retragă în faţă forţelor din Irak şi Siria cu ajutorul forţelor aeriene ale coaliţiei. 

Rezoluţia adoptată duminică solicită Guvernului irakian să anuleze cererea de asistenţă adresată coaliţiei coordonată de SUA, care operează în Irak împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.

“Guvernul irakian trebuie să lucreze pentru a pune capăt prezenţei oricăror trupe străine pe teritoriul irakian şi pentru a le interzice să folosească spaţiul terestru, aerian sau acvatic indiferent de motiv”, se afirmă în rezoluţie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0341997697.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/01/profimedia-0341997697-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Coaliţia internaţională care se luptă cu ISIS şi-a suspendat operaţiunile împotriva grupului terorist, astfel încât să se poată concentra pe protejarea Statelor Unite, Marii Britanii şi a altor trupe militare, în urma tensiunilor apărute după moartea generalului Qasem Suleimani, transmite The Guardian. ...