Spitalul pentru Cămile din Dubai, o instituţie ultramodernă în valoare de 10 milioane de dolari, este singurul din lume care tratează exclusiv asemenea pacienţi, la un nivel atât de avansat, potrivit CNN.

Imaginea articolului VIDEO | Cum arată spitalul de lux pentru cămile, în valoare de 10 milioane de dolari

VIDEO| Cum arată spitalul de lux pentru cămile, în valoare de 10 milioane de dolari. Sursa: Twitter

Spitalul de lux a fost inaugurat în decembrie 2017 şi a câştigat rapid popularitate în rândul iubitorilor de cămile din lumea întreagă. Oamenii aduc pacientele patrupede de la distanţe mari, iar spitalul riscă să rămână neîncăpător şi să nu mai facă faţă solicitărilor. Astfel, proprietarii au în plan să extindă spaţiul cu 50% pentru a putea trata fiecare cămilă care are nevoie de ajutor specializat, a relatat CNN.

„Ne-am dezvoltat considerabil mulţumită incredibilelor inovaţii medicale care se găsesc aici, dar mai ales graţie rezultatelor grăitoare”, a declarat directorul general Ali Redha.

Emiratele Arabe Unite pun mare preţ pe cămilele lor, care fac parte din bogăţiile de valoare ale ţării. Cele peste 300.000 de exemplare din Emirate necesită o îngrijire deosebită, motiv pentru care industriile care au legătură cu aceste animale au înregistrat o creştere semnificativă. Guvernul susţine iniţiativele în acest sens prin atenţia acordată competiţiilor de frumuseţe şi curselor în care sunt implicte animalele.

„Tradiţional, beduinii creşteau cămilele pentru carne, lapte şi transport, dar acum, când acestea sunt folosite pentru curse, numărul lor a crescut foarte mult” a explicat Redha. Premiile de la astfel de competiţii pot ajunge la sume ameţitoare. Spre exemplu, festivalul Al Marmoon a acordat câştigătorilor de anul acesta premii în valoare de peste 40 de milioane de dolari. De asemenea, cămilele au de cele mai multe ori preţuri ridicate, un caz celebru fiind acela al unei cămile de rasă cumpărată de prinţul Hamdan bin Mohammed  cu 2,7 milioane de dolari.

Când sunt în joc sume atât de mari, serviciile medicale trebuie să fie şi ele de o calitate superioară. Tratamentele VIP au preţuri pe măsură, o operaţie pornind de la 1.000 de dolari. Stăpânii îngrijoraţi pot urmări live intervenţiile dintr-o încăpere specială.  Nici recuperarea cămilelor nu este neglijată, medicamentele speciale şi produsele de îngrijire aflându-se la dispoziţia doritorilor în acelaşi loc.

Spitalul tratează toate cămilele, de la cele obişnuite până la cele care aparţin Familiei Regale, iar oficialii susţin că vor lupta în continuare pentru a proteja viitorul preţioaselor animale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/camel.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/camel-300x273.pngrootstireaUncategorised
Spitalul pentru Cămile din Dubai, o instituţie ultramodernă în valoare de 10 milioane de dolari, este singurul din lume care tratează exclusiv asemenea pacienţi, la un nivel atât de avansat, potrivit CNN. VIDEO| Cum...