Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că Guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru repararea inechităţilor în legislaţia din domeniul pensiilor. El a precizat că printre problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap se numără adaptarea învăţământului la nevoile acestora.

Imaginea articolului Reacţia lui Ludovic Orban, întrebat dacă există riscul îngheţării pensiilor. Ce pregăteşte Guvernul

Reacţia lui Ludovic Orban, întrebat dacă există riscul îngheţării pensiilor. Ce pregăteşte Guvernul

„Noi am ţinut legătura cu preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţilor şi am şi atacat la CCR. La nivelul Ministerului Muncii, doamna ministru construieşte o echipă care să evalueze toate lucrurile anormale care există în legislaţia în domeniul pensiilor, care sunt foarte multe. Vrem să pregătim în mod serios, în baza unei analize pe termen mediu, vrem să pregătim un proiect de lege serios, care să repare toate aceste inechităţi”, a declarat Ludovic Orban, întrebat dacă există riscul îngheţării pensiilor.

Şeful Executivului a afirmat, după întrevederea cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, că printre problemele cu care se confruntă copiii cu handicap se numără adaptarea învăţământului la nevoile acestora şi numărul redus de profesori cu specializare aparte.

„Am discutat mai multe probleme, în primul rând adaptarea învăţământului la nevoile persoanelor cu dizabilităţi şi integrarea unui număr cât mai mare dintre copiii care au dizabilităţi în forme de învăţămând normal, numărul foarte redus de profesori care asistă, care au specializare aparte. Am înţeles că sunt doar 1385 la nivel naţional şi care nu permit accesul într-un număr mai mare al copiilor cu dizabilităţi în clasele npormale. Există şi o rezistenţă. E o mentalitate care trebuie schimbată. Copiii, care nu din vina lor au o dizabilitate, sunt copii normali, care trebuie trataţi normal şi primiţi în clase şi în societate. Lucrul acesta este valabil pentru toţi. OUG 60, care a distrus unităţile protejate, pentru că a eliminat stimulentele fiscale care erau acordate companiilor pentru contractele dintre companii şi unităţile protejate, care lucrau cu persoanele cu dizabilităţi. Ştiţi bine poziţia noastră de anulare a acestei ordonanţe”, a subliniat Orban.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/hepta-4384628.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/12/hepta-4384628-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că Guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru repararea inechităţilor în legislaţia din domeniul pensiilor. El a precizat că printre problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap se numără adaptarea învăţământului la nevoile acestora. ...