Răspunsul lui Iohannis când a fost întrebat despre modificarea legilor justiţiei
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că înainte de modificarea legilor justiţiei se impune rezolvarea bugetului de stat pentru anul 2020. Şeful statului a adăugat că în paralel cu pregătirea bugetului este nevoie de pregărirea unor măsuri urgente pentru finalul anului 2019.

Răspunsul lui Iohannis când a fost întrebat despre modificarea legilor justiţiei
„Toate vor fi rezolvate la momentul oportun, care va veni destul de repede. Acum am avut rugămintea şi cred că a fost bine primită să rezolvăm prima data lucrul care este cel mai urgent, respectiv bugetul pentru 2020, apoi ne putem gândi şi la celelalte chestiuni care sunt foarte importante. În paralel cu pregătirea bugetului este nevoie de pregătirea unor măsuri care sunt destul de urgente pentru sfârşitul acestui an. Dar despre aceste detalii vom discuta într-o întâlnire separată”, a spus Klaus Iohannis, întrebat dacă vor exista modificări la legile justiţiei şi recursul compensatoriu.
Klaus Iohannis participă, la ora transmiterii acestei ştiri, la şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, duminică, la Sibiu, că Guvernul va angaja răspunderea pe abrogarea recursului compensatoriu, dacă nu va fi realizată modificarea legii de către Parlament. Turcan afirmă că 20.000 de infractori periculoşi au ieşit din închisoare beneficiind de această lege.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Citește și: Florin Cîţu spune că Guvernul „lucrează la amendarea OUG 114/2018”. Când va anunţa premierul Ludovic Orban o „soluţie”
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

FOTO. Cum a ajuns să arate Sandra Izbașa, cea mai frumoasă gimnastă a României, la 29 de ani! Acum e manechin. Pictorial de senzație!

Ultimele imagini cu fostul soţ al Ilenei Ciuculete. Ce a făcut Cornel Galeş înainte de teribilul accident – FOTO

Băncile din România sunt puse la zid: 400 de sucursale sunt ÎNCHISE şi peste 2.300 de angajaţi au plecat. Şi asta este doar începutul

Unde se afla câmpul cu peste 3.000 de BMW-uri noi abandonate.Care este motivul pentru care maşinile ruginesc de ani de zile

APPLE şi GOOGLE nu au avut de ales. Guvernul din RUSIA a obligat companiile să schimbe hărţile online

Doi români pleacă în Siberia cu o Dacia Duster. Cum și-au pregătit mașina ca să reziste la -70 de grade

PNL şi-a atras primele critici de când a preluat guvernarea, chiar din partea unui partener. Ce decizii luate de noul ministru al Justiţiei au nemulţumit USR