Ion Cristoiu spune că o serie de decizii luate de preşedintele Iohannis în campania electorală au fost surprinzătoare şi pune totul pe seama implicării SRI în strategia electorală a acestuia, inclusiv prin folosirea profilul psihologic al contracandidatului său pentru a-i anticipa mişcările.

Jurnalistul a a afirmat joi, la emisiunea “Gândurile lui Cristoiu”, că sondajele de opinie realizate după primul tur al prezidenţialelor arată că PNL a avut o pondere de doar 20% în victoria lui Klaus Iohannis, la care au contribuit inclusiv social democraţii.

“Sondajele de opinie după primul tur, pe care eu le ştiu, care nu s-au dat publicităţii, arată că în cazul lui Iohannis că a fost o întrebare <Cât de important a fost partidul?>. Partidul a avut numai 20% în cota lui, deci el a câştigat şi din mai multe motive, au votat şi PSD-işti pentru că era preşedinte în exerciţiu, orice alegător de dreapta a zis <Dar de ce să votez eu, mamă, pe Barna că şi el vrea, adică doi culmea este, mai ales, e nevoie de un public care are nevoie de un monarh, de un tătuc şi configuraţia lui Klaus Iohannis, nediferită de cea a lui Traian Băsescu, aşa, de maiestuozitate să ştiţi că corespunde nevoii din subconştient a românilor că ăla este beiul, e chiaburul ăla din deal, nu întâmplător, ştiţi foarte bine, în evul mediu ăla şedea în deal nu-i aşa, castelul? Şi şerbii erau pe acolo, pe jos”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu a arătat însă că, spre deosebire de Klaus Iohannis, la Viorica Dăncilă a contat PSD, fiind votat mai mult partidul decât candidatul.

“La doamna Viorica Dăncilă a contat foarte mult partidul. Dar sondajele arată că a fost votat partidul şi nu ea. în aceste condiţii, domnul Rareş Bogdan a recunoscut într-o emisiune, la care eram şi eu la capătul firului şi i-am pus două întrebări din care nimeni nu a făcut o ştire, deşi amândouă au dat naştere unor ştiri, prima întrebare a fost dacă decizia aia surprinzătoare de duminică seară de a nu sărbători a fost a lor sau a lui şi a spus că a fost a preşedintelui ceea ce preziceam mai înainte. Când mi-a tras şi mie clapa, eram sigur că va face ţopăială”, a spus jurnalistul.

Ion Cristoiu a susţinut că Iohannis a avut una dintre cele mai spectaculoase campanii electorale postdecembriste şi suspectează implicarea SRI-ului.

“Şi a doua a fost întrebarea să-mi spună pe cineva din echipa de consultanţi (…) strategi, cu sondaje, cu lansări de fake news. Domnul Rareş Bogdan mi-a spus că nu a avut aşa ceva domnul Klaus Iohannis. Nu cred, cred că au fost de la SRI, a fost una dintre cele mai spectaculoase campanii pe care am văzut-o în post-decembrism. Pentru că a fost o campanie unde un candidat numit Klaus Iohannis, preşedintele în exerciţiu, toţi adversarii lui au făcut exact ce a vrut el, nu există aşa ceva în istoria campaniilor electorale, adică în istoria… mai ales în turul al doilea întotdeauna adversarul îţi face altceva”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu a explicat şi de ce crede că SRI s-a implicat în campania lui Iohannis, dând exemplu dezbaterea de Biblioteca Central Universitară (BCU) şi selectarea jurnaliştilor invitaţi la această dezbatere.

“Deci gândiţi-vă la următorul lucru, el convoacă o dezbatere cu jurnaliştii, da? Bănuiesc că strategii de campanie nu i-au zis, <domnul preşedinte, dar dacă vine Viorica Dăncilă?>.Păi nu şi ăia au zis, avem profilul ei, nu vine. Nu aţi înţeles? Păi ei aveau profilul şi ştia, garantăm noi că nu vine (…) jurnaliştii nu au fost aleşi numai pe suspiciunea că ei erau ofiţeri acoperiţi, nu, dacă aţi observat, au fost eliminaţi jurnaliştii de dreapta. Adică jurnaliştii care nu aveau complexe faţă de el, de regulă nu ai complexe dacă eşti jurnalist PSD-ist faţă de liderii tăi, au fost aleşi jurnalişti de la televiziuni cu complexul PSD, nu ştiu, mă înţelegeţi? Adică din start ăia erau încântaţi că stau de vorbă cu preşedintele. Sigur au avut şi aprobarea mogulilor(…) Au fost mişcări geniale, nu îmi vine să cred, deci el avea interes să nu fie dezbatere da? Să nu se discute timp de două săptămâni despre el, s-a discutat? Nu. De ce, pentru că Viorica Dăncilă a ţinut-o langa cu dezbaterea”, a susţinut Ion Cristoiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat participarea la o dezbatere faţă-n faţă cu prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Între cele două tururi de scrutin, la 19 noiembrie, echipa de campanie a lui Iohannis a organizat o dezbatere la BCU, la care jurnaliştii au fost selectaţi şi invitaţi nominal. Radu Tudor, Moise Guran, Cristina Şincai sunt trei dintre jurnaliştii care au fost invitaţi să adreseze întrebări la discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis. La fel ca în cazul interlocutorilor, surse politice spun că lista de studenţi şi profesori prezenţi a fost aprobată în prealabil. Deşi a cerut insistent o dezbatere faţă în faţă cu Iohannis, Viorica Dăncilă nu s-a dus la dezbaterea de la BCU şi a organizat propria dezbatere, cu jurnaliştii, la Palatul Parlamentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!




Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/cristoiu-8.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/cristoiu-8.jpgrootstireaUncategorised
Ion Cristoiu spune că o serie de decizii luate de preşedintele Iohannis în campania electorală au fost surprinzătoare şi pune totul pe seama implicării SRI în strategia electorală a acestuia, inclusiv prin folosirea profilul psihologic al contracandidatului său pentru a-i anticipa mişcările. ...