Şapte persoane au decedat în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în apropierea oraşului Kingston din Canada, a anunţat Poliţia, relatează agenţia de ştiri The Associated Press.

Imaginea articolului Şapte morţi în urma accidentului aviatic din Canada

Şapte morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în apropierea unui oraş din Canada

Comisia pentru siguranţa transporturilor din Canada a trimis o echipă de investigatori la locul accidentului pentru a colecta informaţii şi a examina epava avionului.

Autorităţile au transmis că avionul a decolat miercuri după-amiază de la Markham, Ontario, şi se îndrepta spre aeroportul oraşului Kingston, însă s-a prăbuşit cu doar câţiva kilometri înainte de destinaţie.

Identitatea victimelor nu a fost încă anunţată, însă nu există indicii că ar exista vreun supravieţuitor din rândul persoanelor aflate la bordul avionului, a anunţat un reprezentat al Poliţiei din Kingston.

Oficialul a transmis că zonă era sub avertizare de vânt puternic în momentul producerii accidentului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/air-show-1123339-1920.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/air-show-1123339-1920-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şapte persoane au decedat în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în apropierea oraşului Kingston din Canada, a anunţat Poliţia, relatează agenţia de ştiri The Associated Press. Şapte morţi în urma prăbuşirii unui...