Doi adulţi şi doi copii au ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, intoxicaţi cu monoxid de carbon într-un apartament din Aleşd, judeţul Bihor.

Imaginea articolului Doi adulţi şi doi copii, intoxicaţi cu monoxid de carbon într-un apartament din Bihor

Doi adulţi şi doi copii, intoxicaţi cu monoxid de carbon într-un apartament din Bihor

Potrivit ISU Bihor, în noaptea de miercuri spre joi, locatarul unui apartament de la etajul 1 al unui bloc de locuinţe din Aleşd a sunat la 112, sesizând că atât el, cât şi ceilalţi membri ai familiei se simţeau rău.

Două echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean au mers la locul indicat şi au evacuat urgent familia din apartament.

Cei doi adulţi şi doi copii erau în stare de semiconştienţă, în urma intoxicării cu monoxid de carbon de la o sobă cu acumulare de căldură, neracordată la coşul de fum.

Cei doi soţi (ambii în vârstă de 43 de ani) au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Spitalului Clinic Judeţean Oradea, iar copii acestora (o minoră în vârstă de 16 ani şi un băiat de 17 ani), la Compartimentul de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/5502518-mediafax-foto-octav-ganea.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/5502518-mediafax-foto-octav-ganea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Doi adulţi şi doi copii au ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, intoxicaţi cu monoxid de carbon într-un apartament din Aleşd, judeţul Bihor. Doi adulţi şi doi copii, intoxicaţi cu monoxid...