Un şofer a fost filmat pe contrasens, pe o stradă intens circulată din Cluj-Napoca. Există suspiciuni că era drogat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe.

76 afişări

Şoferul a fost filmat conducând pe contrasens de către un alt participant la trafic din Cluj-Napoca, iar apoi imaginile au fost postate pe Facebook.

Maşinile care vin din faţă încearcă să-l evite, însă la un moment dat loveşte un alt autoturism.

Reprezentanţii IPJ Cluj au declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că şoferul nu a consumat alcool.

Şoferul, un tânăr de 20 de ani, a fost amendat cu 860 de lei şi i s-a suspendat permisul de conducere pentru 60 de zile.

Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, după ce conducătorul auto a acroşat în trafic un alt autoturism. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, dar a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge şi urină pentru a se stabili dacă a consumat substanţe interzise. În funcţie de rezultatul de la IML, dacă va fi pozitiv, i se va întocmi dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive”, au spus reprezentanţii Poliţiei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

<!—->



http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/perchezitii-codrin-prisecaru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/perchezitii-codrin-prisecaru.jpgrootstireaUncategorised
...