Procurorii DNA anunţă, oficial, că Gigi Becali şi nepotul său sunt urmăriţi penal pentru spălare a banilor, fapte care ar fi fost săvârşite în perioada 2014-2019. Aceştia ar fi beneficiat de un teren supraevaluat, iar banii obţinuţi au fost ascunşi prin operaţiuni bancare.

Imaginea articolului DNA anunţă că Gigi Becali şi nepotul său sunt urmăriţi penal într-un dosar de spălare de bani. Suma uriaşă cu care ar fi fost supraevaluat un teren

DNA anunţă că Gigi Becali şi nepotul său sunt urmăriţi penal într-un dosar de spălare de bani

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus extinderea urmăririi penale faţă de două persoane, oameni de afaceri, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor, fapte presupus a fi săvârşite în perioada 2014-2019.

Potrivit unor surse, este vorba despre Gigi Becali şi nepotul său, Vasile Geambazi.

În aceeaşi cauză, DNA anunţă că s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un evaluator desemnat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P), pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave.

„Evaluatorul desemnat de A.N.R.P. ar fi întocmit un raport de evaluare cu încălcarea legii 247/2005, prin care un teren de 21,75 ha situat în apropiere de mun. Bucureşti, care făcea obiectul unui dosar de despăgubire la A.N.R.P., ar fi fost supraevaluat cu suma de 184.819.120 lei, sumă reprezentând un folos necuvenit în beneficiul celor doi oameni de afaceri”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit procurorilor, cunoscând că despăgubirea a fost stabilită în urma supraevaluării frauduloase, cei doi oameni de afaceri ar fi disimulat proprietatea şi dreptul de dispoziţie asupra despăgubirii.

„De asemenea, prin multiple transferuri succesive, intercalate şi reciproce, cei doi oameni de afaceri ar fi efectuat o serie de operaţiuni bancare, în perioada 2014-2019, în scopul separării şi ascunderii sumei de originea ilicită. Aceştia ar fi folosit cea mai mare parte a sumei provenind din supraevaluarea frauduloasă pentru capitalizarea unor societăţi comerciale şi ar fi dobândit o parte importantă a sumei prin retrageri de numerar”, mai transmite DNA.

Becali şi nepotul său s-au prezentat, marţi dimineaţă, la sediul DNA.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]



 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/hepta-4542876.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/hepta-4542876-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Procurorii DNA anunţă, oficial, că Gigi Becali şi nepotul său sunt urmăriţi penal pentru spălare a banilor, fapte care ar fi fost săvârşite în perioada 2014-2019. Aceştia ar fi beneficiat de un teren supraevaluat, iar banii obţinuţi au fost ascunşi prin operaţiuni bancare. ...