Ministerul Afacerilor Externe a transmis că votul la alegerile prezidenţiale a început în Europa iar la ora 13.00, ora României, votul era în desfăşurare în 770 de secţii. De asemenea, o secţie de votare din Herne, Germania, nu a putut fi deschisă, vineri, din cauza unor “elemente obiective”.

Imaginea articolului Votul la prezidenţiale a început în Europa. Motivul pentru care o secţie din Germania nu a putut fi deschisă vineri

Votul la prezidenţiale a început în Europa. Motivul pentru care o secţie din Germania nu a putut fi deschisă vineri

“În acest moment, sunt deschise secţiile de votare din: Afganistan, Africa de Sud, Albania, Angola, Arabia Saudită, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Republica Cehă, Republica Populară Democrată Coreeană, Republica Coreea, China, Cipru, Croaţia, Danemarca, Egipt, Elveţia, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Etiopia, Filipine, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Iordania, India, Republica Indonezia, Israel, Italia, Irak, Iran, Japonia, Kazahstan, Kenya, Kuweit, Liban, Lituania, Letonia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Malaysia, Malta, Maroc, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Nigeria, Olanda, Sultanatul Oman, Pakistan, Palestina, Polonia, Qatar, Federaţia Rusă, Serbia, Republica Singapore, Siria, Slovenia, Slovacia, Spania, Sri Lanka, Sudan, Suedia, Regatul Thailandei, Tunisia, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Ungaria, Uzbekistan, Vietnam, Zimbabwe, precum şi secţia de votare Perth, din Australia”, arată Ministerul într-un comunicat remis, vineri, MEDIAFAX.

Până la ora 13.00, ora României, prima zi a votării în străinătate s-a încheiat în şase secţii de votare (Auckland, Noua Zeelandă şi Melbourne, Canberra, Sydney, Brisbane şi Adelaide din Australia), potrivit MAE.

Ministerul a transmis că secţia din Herne, Germania, care nu a putut fi deschisă vineri, îşi va desfăşura activitatea conform programului normal în zilele de sâmbătă şi duminică.

“Din cauza unor elemente obiective, independente de MAE, secţia de votare numărul 194 din Herne (Germania) nu a putut fi deschisă astăzi, în pofida tuturor eforturilor de remediere a situaţiei întreprinse atât de Ambasada României la Berlin, cât şi de Consulatul General al României la Bonn. Cetăţenii români din regiune au fost informaţi, pe multiple canale, de către Ambasada României la Berlin şi Consulatul General al României la Bonn, cu privire la această situaţie şi la opţiunile alternative. Secţia îşi va desfăşura în mod normal activitatea în timpul zilelor de sâmbătă şi duminică, conform orarului stabilit prin lege”, arată reprezentanţii MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetăţenilor aflaţi în străinătate pe durata alegerilor prezidenţiale de a se prezenta la vot pe durata tuturor celor trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică) pentru a evita aglomerarea în ultima zi.

Cetăţenii români care votează în străinătate pot accesa harta interactivă a secţiilor de votare pe site-ul oficial al MAE.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/7496701-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/11/7496701-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că votul la alegerile prezidenţiale a început în Europa iar la ora 13.00, ora României, votul era în desfăşurare în 770 de secţii. De asemenea, o secţie de votare din Herne, Germania, nu a putut fi deschisă, vineri, din cauza unor 'elemente obiective'. ...